TONI PETREA, FRUSTRAT DE ÎNFRÂNGEREA DE LA PITEȘTI: ,,NU E PLĂCUT, DOUĂ ÎNFRÂNGERI CONSECUTIVE”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat joi, 03 martie 2022, ora 23:49,
Toni Petrea
Toni Petrea

Două înfrângeri pentru FCSB consecutive. S-a distanțat de CFR la 14 puncte, mai mult, Universitatea Craiova s-a apropiat la opt puncte. Locul doi este în pericol pentru roș-albaștri.

,,Dezamăgire, am făcut un joc bun, dar nu am reușit să marcăm și o situație pe care au avut-o ei s-a dovedit decisivă pentru cele trei puncte. Nu e plăcut, două înfrângeri consecutive.  În felul ăsta, șansele de a o mai prinde pe CFR sunt foarte mici, dar există. Eu mă gândesc încă, altfel ar trebui să ne predăm deja.

Avem absenți, nu știu cât de repede putem să ne refacem pentru meciul de duminică. Se întâmplă, e foarte expus, nici terenul nu era foarte bun. E o greșeală, dar asta nu ne-a oprit să dăm 2-3 goluri. Nu am reușit din păcate, nu am avut inspirație la finalizare pentru că ocazii am avut. După acea fază, evoluția lui a fost una timorată și am crezut că e mai bine să-l scoatem pentru a nu face alte greșeli. 

Coman a intrat binișor, dar nu a reușit să marcheze. Sper să intre ușor-ușor în forma dinainte de accidentare. Un meci greu, am spus-o, avem probleme cu jucătorii indisponibili, jucăm în trei zile cu o echipă de play-off și e dificil. Au fost probleme obiective, n-am avut tot lotul, avem infirmeria plină și asta contează. Până acum trei etape aveam soluții pe bancă, acum nu am mai avut, a spus Toni Petrea.

toni petreafcsb