Tragedie! Fost elev al lui Reghecampf, găsit decedat în mașină, într-o parcare, după ore de căutări

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat miercuri, 29 septembrie 2021, ora 15:00,

Vestea trecerii în neființă a lui Ionuț Bereșoae a luat prin surprindere lumea fotbalului. Ex-fotbalistul a murit în Anglia, la doar 31 de ani.

Ionuț a fost fiul cel mic al lui Marcel Bereșoae, fost campion național și medaliat cu bronz european la box. Moartea tatălui său, la 47 de ani, l-a afectat foarte mult pe fostul jucător, astfel că a decis să se mute în Anglia, alături de mama sa, soție și fiica de șase ani.

Ionuț Bereșoae, sursa foto: ProSport

Acolo, în urma unui meci de fotbal pentru o echipă de amatori din Marea Britanie, Ionuț Bereșoae a fost găsit fără suflare în mașină, în parcarea unui hipermarket, după ce familia sa l-a căutat timp de opt ore, informează apropiații fostului fotbalist, pentru Playsport. Conform medicilor, acesta suferise un infarct.

Ionuț Bereșoae a jucat de-a lungul timpului pentru Dinamo 2, ACS Berceni sau FC Snagov, acolo unde a fost antrenat de Laurențiu Reghecampf, actualul tehncian de la CSU Craiova.

Ionuț Bereșoae și tatăl său, Marcel Bereșoae

Vestea morții tatălui său, supranumit ”George Foreman din Carpați”, din 2007, l-a marcat profund pe fostul fotbalist. Marcel Bereșoae era bodyguard la un restaurant, iar în urma unui scandal, s-a lovit și a fost diagnosticat cu gliombaston, tumoare malignă localizată în zona capului. Boala i-a fost fatală. A fost înmormântat cu onoruri militare, în Cimitirul Bellu.

CITEȘTE ȘI –>> VIDEO | A MURIT UNUL DINTRE CEI MAI MARI ATACANȚI DIN ISTORIE! A MARCAT 285 DE GOLURI DOAR PENTRU O ECHIPĂ

realitateaionut beresoaedecesmasina parcareionu beresoaemircea beresoae