Tragedie în fotbalul spaniol: un fan a murit la meciul Sociedad – Mallorca!

Articol de Gigi Grigorescu - Publicat joi, 20 octombrie 2022, ora 10:01,
Medicii i-au acordat primele îngrijiri medicale în tribune, după care l-au transportat la spital, dar suporterul lui Real Sociedad a murit
Medicii i-au acordat primele îngrijiri medicale în tribune, după care l-au transportat la spital, dar suporterul lui Real Sociedad a murit

Începutul meciului dintre Real Sociedad și Mallorca a fost amânat cu 13 minute după ce unui fan al gazdelor i s-a făcut rău și, ulterior, a murit.

Unui suporter de 70 de ani al lui Sociedad i s-a făcut rău la meciul cu Mallorca și a murit

Partida a contat pentru Etapa a 10-a a campionatului Spaniei. Personalul de urgență a fost chemat pentru a-l ajuta pe suporter. Medicii i-au acordat primele îngrijiri medicale în tribune, după care l-au transportat la spital, scrie ESPN.

Fanul avea 70 de ani, iar jucătorii se aflau pe tunelul de acces spre gazon, când lși s-a comunicat să se întoarcă la cabine din cauza respectivului incident.

Regretăm decesul suporterului care a fost evacuat înainte de începerea meciului. Victoria din seara asta este pentru tine. Odihneşte-te în pace”, a trasmis Real Sociedad într-un comunicat, la sfârșitul meciului câștigat cu 1-0.

Putere şi curaj familiei din partea întregii echipe. Acest succes, îl dedicăm suporterului decedat”, a reacţionat antrenorul clubului basc, Imanol Alguacil, la fluierul final.

În viaţă, sunt lucruri mult mai importante decât fotbalul. În această seară, în numele clubului, aş dori să transmit condoleanţe familiei fanului decedat”, a adăugat Mikel Merino, marcatorul golului victoriei.

Este al doilea deces înregistrat în tribunele stadionului San Sebastian în acest an.

la ligamallorcareal sociedad