Tragedie în lumea sportului! A murit misterios la doar 18 ani

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat miercuri, 13 mai 2020, ora 10:44,

Lumea schiului este șocată după ce o tânără speranță a acestui sport a decedat la vârsta majoratului. 

Austriaca Johanna Bassani a fost găsită fără suflare în casa ei de către cei apropiați cărora nu le-a venit să creadă că fata nu mai este în viață. Poliția a deschis o anchetă, însă mulți iau în calcul varianta unei sinucideri. Un bilet de adio ar putea explica această ipoteză. „Nu mai suport presiunea! Nu vreau să fac asta, dar nu mai pot!”, a fost mesajul găsit de cei care au făcut descoperirea macabră.

Johanna a câștigat la începutul acestui an medalia de argint la Jocurile Olimpice de Tineret care au avut loc la Luasanne. Sportiva participa în competițiile de combinată nordică.

„Johanna a fost un membru valoros al Combinatei Nordice și a participat la Cupa Tineretului, ApenCup și Cupa Continentală, precum și la Campionatul Nordic de Schi al Juniorilor și la Jocurile Olimpice de Tineret.

FIS transmite condoleanțe familiei, prietenilor și celor dragi Johannei Bassani, precum și Asociației de Schi din Austria”, a fost comunicatul Federației Internaționale de Schi.

CITEȘTE ȘI –>> Antrenorul care îl poate ține în frâu pe Gigi Becali: “Trebuie mereu să ai argumente în fața lui”

austriajohanna Bassanidecessperantaschi