Țucudean poate să plece la vară de la CFR Cluj! Ce oferte a primit

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat joi, 04 aprilie 2019, ora 13:58,
tucudean
tucudean

George Țucudean n-a mai jucat pentru CFR Cluj de o lună, din cauza unor probleme la inimă, dar a rămas golgheterul Ligii 1. Atacantul este urmărit de mai multe echipe din Europa și SUA și ar putea să plece la vară.

3,5 milioane de euro este cota de piață a lui Țucudean (27 de ani), care a înscris 17 goluri în acest sezon de campionat.

Adrian Pigulea, impresarul lui George Ţucudean, a dezvăluit că atacantul ardelenilor a refuzat o ofertă de la Rapid Viena, clubul austriac la care joacă Andrei Ivan.

Rapid Viena a făcut o ofertă concretă. A fost o discuție și cu Nantes, dar cei de acolo nu au făcut nicio ofertă concretă. Cu Rapid Viena nu s-a concretizat pentru că oferta nu a fost pe placul celor de la CFR, dar nici oferta financiară pentru George nu a fost una așa cum își dorea el. Lucrurile rămân deschise pentru la vară.

George a fost propus în campionate puternice precum Franța, Italia, Austria, Elveția, chiar și MLS. Perioada de transferuri din iarnă a fost puțin atipică, datorită criteriilor financiare care le-au fost impuse echipelor. Echipele care au fost interesate de George erau în imposibilitatea de a plăti sume mari, pentru că nu ar fi respectat fair play-ul financiar„, a spus Pigulea la DigiSport.

În clasamentul golgheterilor din Liga 1, Țucudean este urmat de Harlem Gnohere, Elvir Koljic și Alex Mitriță, fiecare cu câte 13 reușite.

george tucudeanofertatucudeantransferrapid vienacfr clujliga 1