Turneul la care ar putea reveni Djokovici
După ce a ratat turneul de la Madrid, numărul unu mondial, Novak Djokovici, a declarat luni că obiectivul său este de a juca la Mastersul 1000 de la Roma (6-15 mai), înainte de a-şi apăra titlul la Roland Garros, potrivit news.ro.
„Din păcate, nu voi putea juca la Madrid în acest an. (…) Mi-am planificat să joc la Roma, aşa că sper că voi putea juca dacă mă pregătesc bine”, a declarat sârbul într-o conferinţă de presă organizată în marja premiilor Laureus Sports Awards din capitala spaniolă, unde a fost ales sportivul anului.
„Anul acesta a fost un pic diferit pentru mine, nu mi-am găsit încă cel mai bun nivel de tenis şi sper să o fac la Roland Garros”, a adăugat el.
În vârstă de 36 de ani, câştigătorul a 24 de titluri de Grand Slam spune că îşi „pregăteşte corpul” pentru a fi gata „în special pentru Roland Garros, Wimbledon, Jocurile Olimpice şi US Open, cea mai importantă parte a sezonului pentru mine”.