Ucraina a învins Slovacia cu 2-1 în Grupa E de la EURO, din care face parte și România

Articol de Gabriel Ion - Publicat vineri, 21 iunie 2024, ora 19:22,
Slovacia – Ucraina 1-2
Slovacia – Ucraina 1-2

Selecţionata Ucrainei a învins Slovaciei cu 2-1 (0-1), pe Dusseldorf Arena, în Grupa E de la EURO 2024, găzduit de Germania.

Slovacia a condus cu 1-0, dar Ucraina a întors rezultatul

Ucraina a obţinut prima sa victorie la EURO 2024, după trei reprize în care a fost condusă. Mikola Şaparenko (54) şi Roman Iaremciuk (80) au înscris golurile victoriei, după ce Slovacia a deschis scorul prin Ivan Schranz (17).

După ce a fost învinsă de România cu 3-0, Ucraina a fost dominată şi de Slovacia în prima repriză de la Dusseldorf.

Echipa antrenată de italianul Francesco Calzona a ratat mai întâi prin Haraslin (10), al cărui şut la colţul scurt a fost respins de Trubin. Apoi, portarul Benficăi a salvat un gol ca şi făcut la voleul lui Schranz (11), după o minge respinsă greşit de Matvienko.

Hancko (17) a şutat bine din lovitură liberă de la 22 m, dar Trubin a respins. Câteva zeci de secunde mai târziu, din cornerul care a urmat, Haraslin a centrat la bara a doua, iar Schranz a reluat cu capul din 6 metri, de lângă Zincenko (17).

Ucraina nu a avut altceva de făcut decât să iasă la joc şi a făcut-o, iar jocul său a prins tot mai multă consistenţă cu trecerea timpului.

Mai întâi, Dovbik (28) a fost blocat de Pekarik în colţul careului mic, apoi acelaşi Pekarik a blocat şutul lui Mudrik (29), după care Iarmolenko a reluat alături.

Ucraina a avut o bară, prin fundaşul Timcik (34). Mudrik (36) a fost blocat în careu de Dubravka, portarul lui Newcastle remarcându-se şi la lovitura liberă executată de Zincenko (43).

Prima repriză s-a încheiat cu o ocazie bună a Slovaciei, însă Trubin a respins şutul lui Haraslin (44).

Celălalt meci din grupă, Belgia – România, va avea loc sâmbătă, de la ora 22:00, la Koln

Ucraina a dominat jocul şi în repriza secundă, însă Dovbik (51) a reluat greşit din poziţie bună la centrarea lui Mudrik.

Echipa antrenată de Rebrov a reuşit egalarea în min. 54: Şaparenko, liber la 10 metri, a reluat simplu din mijlocul careului mingea centrată de Zincenko.

Ucraina a mai avut o bară, prin Mudrik, după un şut din unghi (74). Şaparenko s-a aflat şi la originea golului al doilea al Ucrainei, lansându-l excelent pe Iaremciuk (80), acesta a reuşit preluarea şi a trimis pe lângă Dubravka.

Slovacia a avut o şansă de egala în minutele adiţionale, dar fundaşul Vavro a luftat din careu (90+2).

De remarcat că Ucraina a aliniat în acest meci cea mai tânără echipă de la EURO 2024, cu o medie de vârstă de 25 de ani şi 259 de zile, singurul de la această ediţia sub 26 de ani.

Toate echipele păstrează şanse de calificare în acest moment, trei dintre ele având câte trei puncte (Belgia fără punct).

Celălalt meci din grupă va avea loc sâmbătă, de la ora 22:00, la Koln, între România şi Belgia.

Ultimele partide din grupă sunt programate pe 26 iunie, Slovacia – România (Frankfurt, 19:00) şi Ucraina – Belgia (Stuttgart, 19:00).

Cele mai populare stiri

Meciul România-Bosnia: Mircea Lucescu – o tristeţe generală. Ne doream foarte mult să începem cu o victorie Mircea Lucescu, selecţionerul echipei naţionale a României, a declarat vineri seară, după meciul de pe Arena Naţională cu Bosnia, scor 0-1, că elevii săi pot învinge la Viena sau în Bosnia. „Nu pot să spun… E o tristeţe generală. Ne doream foarte mult să începem cu o victorie, dar am avut în faţă o echipă care s-a bătut şi care a făcut tot posibilul să nu joace. Au marcat, apoi au întrerupt foarte mult jocul. Am avut un arbitraj extrem de înţelegător pentru ei. Am dominat destul de categoric, ne-am creat şi multe ocazii de gol. Am avut şi două situaţii destul de dubioase, de penalti… toate au contribuit la această nereuşită. Mergem înainte, cum au câştigat ei, putem şi noi să câştigăm la ei. Am plecat cu stângul în această campanie. Ne-au ipsit nişte jucători importanţi, care ar fi putut să ajute. Nu pot să fiu supărat pe jucători. Ne-a lipsit răbdarea, ne-am precipitat şi am vrut să rezolvăm rapid nişte faze. Vorbim de generaţia de suflet, dar acum suntem obligaţi să găsim soluţii alternative la acel nucleu de jucători. Trebui să ajungem din nou să ne dominăm adversarul, cum am făcut astăzi, dar cu mai multe şanse de reuşită”, a declarat selecţionerul Mircea Lucescu.

Special
Mircea Lucescu

Alte stiri din sport