UEFA spune că a tratat cu respect Danemarca, după incidentul cu Eriksen

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat luni, 14 iunie 2021, ora 21:17,
danemarca
danemarca

Christian Eriksen se află şi acum în spital, după ce s-a prăbuşit pe gazon în partida de la Campionatul European dintre Danemarca şi Finlanda, terminată ulterior cu scorul de 0-1.

După ce pe terenul de joc i s-au făcut primele manevre de resuscitare, Eriksen a fost transportat la spital în Copenhaga, unde a fost stabilizat de medici, iar acum se află în afara pericolului, potrivit ultimelor informaţii. Simon Kjaer, căpitanul Danemarcei, a fost cel care s-a asigurat că Eriksen nu şi-a înghiţit limba şi l-a pus în poziţia corectă până au venit medicii, care au avut nevoie şi de defibrilator.

 

În momentul în care Eriksen a devenit inconştient pe terenul de fotbal, jucătorii Danemarcei au făcut zid în jurul jucătorului pentru a nu fi surprins momentul dureros prin care trecea. De altfel, prezentă la joc, soţia lui Eriksen a intrat pe terenul de joc, unde a fost consolată de căpitanul Kjaer.

 

Sursa foto: Profimedia Images

 

Peter Schmeichel, fost portar danez, susţine că UEFA a transmis reprezentanţilor Danemarcei că dacă nu vor dori să joace meciul amânat, vor pierde la masa verde.

 

UEFA a venit ulterior cu replica. Reprezentanţii forului spun că au tratat cu maxim respect situaţia prin care a trecut naţionala Danemarcei, după incidentul cu Christian Eriksen.

 

,,UEFA este sigură că a tratat chestiunea cu cel mai mare respect pentru jucători şi pentru situaţia delicată. S-a decis reluarea meciului doar după cele două echipe au cerut să se joace în aceeaşi seară. Nevoia jucătorilor de a avea 48 de ore de odihnă între meciuri a eliminat alte opţiuni.”, apare în anunţul făcut de UEFA.

 

Citeşte şi GIGI BECALI, BUN DE PLATĂ! SUMA FABULOASĂ PE CARE TREBUIE SĂ O SCOATĂ DIN BUZUNAR PENTRU NAŢIONAL ARENA

 

,,Am citit un comunicat de presă al UEFA în care se arăta că a urmat dorinţa jucătorilor, că au insistat să joace. Ştiu că acesta nu este adevărul. Sau este modul vostru de a vedea adevărul. Le-au oferit trei opţiuni: prima a fost aceea de a relua imediat şi de a termina ultimele 50 de minute. A doua, trebuia să joace ieri (n.r. – duminică) la prânz şi să termine ultimele 50 de minute, iar la a treia, urma să piardă cu 3-0.”, a declarat Peter Schmeichel, pentru Good Morning Britain.

 

Sursa foto: Twitter

 

Citeşte şi MINCIUNI INCREDIBILE PE BAZA CAZULUI LUI ERIKSEN: ,,VOM FI FORŢAŢI SĂ ACŢIONĂM”

euro 2020danemarcaeriksenfinlandarealitateauefapeter schmeichel