ULTIMA ORĂ | Alexandru Mitriță, cale liberă spre CSU Craiova! Anunțul fotbalistului din urmă cu puțin timp

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat joi, 19 august 2021, ora 16:09,

Internaționalul român în vârstă de 26 de ani are șanse tot mai mari să revină în Bănie!

Alexandru Mitriță a anunțat în urmă cu puțină vreme că și-a încheiat angajamentul cu formația arabă, Al Ahli. Fotbalistul era împrumutat de la New York City, iar americanii vor avea ultimul cuvânt în ceea ce privește un eventual transfer al lui Mitriță în România.

Jucătorul ar fi tentat să revină în Bănie, iar Mihai Rotaru, care este și nașul jucătorului, le-ar fi propus deja americanilor 500.000 de euro pentru a-l lăsa pe jucător la Craiova. Un alt motiv pentru care Mitriță ar fi încântat să se întoarcă pe Ion Oblemenco este reprezentat de Laurențiu Reghecampf, antrenor cu care acesta a colaborat sezonul trecut în Arabia.

”Mulțumesc @ alahliclub.sa pentru experiență! A fost o plăcere să joc pentru tine și îți doresc tot binele pentru viitor! Sunt foarte recunoscător pentru sprijinul pe care mi l-au oferit fanii, a fost uimitor! Vă mulțumesc din nou și vă doresc succes!”, a fost mesajul postat de Mitriță, pe social media.

Mijlocașul a mai evoluat pentru „juveți” în perioada iulie 2017 – februarie 2019, fiind unul dintre cei mai apreciați jucători de pe „Ion Oblemenco”. Alexandru Mitriță evoluează pentru formația New York City din februarie 2019, atunci când a fost transferat contra sumei de 8.000.000 de euro de la CSU Craiova.

7.000.000 de euro este cota de transfer a românului, conform Transfermarkt.com. 26 de meciuri, patru goluri și cinci pase decisive reprezintă bilanțul lui Mitriță în ultimul sezon pentru Al Ahli.

Citește și LAURENŢIU REGHECAMPF A VORBIT DESPRE REVENIREA LUI ALEX MITRIŢĂ ÎN BĂNIE: ,,ŞTIŢI CE ÎNSEAMNĂ EL PENTRU CRAIOVA”

realitateacsu craiovapostareliga 1mitriță