ULTIMA ORĂ | Deian Sorescu, ca și transferat la FCSB: „E rezolvat în proporţie de 95%!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat miercuri, 01 septembrie 2021, ora 12:19,
Deian Sorescu
Deian Sorescu

Gigi Becali continuă să „vâneze” jucătorii de valoare în ultimele zile de mercato, astfel că după ce a anunțat că a rezolvat transferul lui Claudiu Keșeru, acum, afaceristul este gata să mai dea o lovitură!

Potrivit ultimelor informații din partea Telekom Sport, Deian Sorescu este foarte aproape să semneze cu marea rivală din Capitală. Conform sursei menționate anterior, tranzacția este perfectată în proporție de 95%, iar FCSB le-a luat fața celor de la CFR Cluj și CSU Craiova, care se interesase și ele de serviciile jucătorului.

Gigi Becali este singurul din România care a rămas în cursa pentru semnătura fotbalistului, iar conducerea clubului din Ștefan cel Mare negociază cu afaceristul din Pipera suma pentru transfer. 700.000 de euro a oferit în primă fază patronul FCSB-ului pentru căpitanul lui Dinamo.

Deian Sorescu se numără printre puținii fotbaliști cu nume rămași în Ștefan cel Mare din această vară. Evoluțiile acestuia pare că au atras atenția mai multor cluburi atât din străinătate, cât și din Liga 1, iar conducerea lui Dinamo  dezvăluit în mai multe rânduri că cere în jurul sumei de un milion de euro în schimbul jucătorului.

1.400.000 de euro este cota de piață a lui Sorescu, potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt.com. 42 de meciuri, opt goluri și zece pase decisive reprezintă bilanțul căpitanului din Ștefan cel Mare în sezonul precedent.

Citește și IULIU MUREȘAN A VORBIT DESPRE VIITORUL LUI SORESCU LA DINAMO: „ACUM SE SCHIMBĂ SOARTA LUI!”

 

realitateatransfer sorescudinamosorescufcsb