ULTIMA ORĂ | Devis Mangia a fost demis! Cine e noul antrenor al Craiovei

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat luni, 15 aprilie 2019, ora 13:29,
mangia confe 8 febr 2019
mangia confe 8 febr 2019

Mutare-șoc la Universitatea Craiova! Conducerea clubului a anunțat rezilierea contractului cu italianul Devis Mangia. Corneliu Papură este noul antrenor al ‘Științei’. 

Decizia a fost luată ca urmare a rezultatelor slabe din ultima perioadă. Oltenii sunt fără victorie de cinci meciuri și riscă să piardă locul 3 în Liga 1.

Îl salutăm pe Devis Mangia și îi urăm succes mai departe. Devis a fost antrenorul Științei în ultimele două sezoane, reușind să claseze echipa pe podium după 23 de ani de așteptare și să obțină Cupa României după 25 de ani. Devis Mangia rămâne prietenul nostru și, așa cum a declarat domnia sa, un susținător al Științei pentru totdeauna„, se arată într-un comunicat al clubului.

Component al echipei care a câștigat eventul din 1991 și al echipei naționale la Campionatul Mondial din 1994, Corneliu Papură (45 de ani) este absolvent al licenței UEFA PRO.

Fost fundaș, Papură lucrează în cadrul clubului din 2013, având, pe rând, rolul de antrenor al echipei mari în Liga a II-a, antrenor al echipei secunde, coordonator tehnic al Centrului de Copii și Juniori și director sportiv.

liga 1corneliu papurauniversitatea craiovamangiapapuradevis mangiacraiovademisantrenor