ULTIMA ORĂ | Gigi Becali a făcut primul transfer din această iarnă: „Da, va merge la FCSB!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat miercuri, 02 februarie 2022, ora 12:15,
Gigi Becali, Profimedia Images, Credit- Mihaela Rodină, AFP
Gigi Becali, Profimedia Images, Credit- Mihaela Rodină, AFP

Gigi Becali (63 de ani) și-a încălcat promisiunea și a făcut prima mutare din noul an, asta deși declarase că nu este dispus să mai cheltuie vreun ban pe transferuri!

Afaceristul din Pipera s-a înțeles cu Valeriu Iftime pentru achiziționarea lui Malcom Edjouma, de la FC Botoșani. Mijlocașul defensiv în vârstă de 25 de ani va ajunge la FCSB contra sumei de 350.000 de euro, anunță GSP.ro. Mutarea a fost confirmată inclusiv de patronul moldovenilor, care a dezvăluit că roș-albaștrii s-au interesat și de serviciile lui Joyskim Dawa (25 de ani), însă apărătorul central va rămâne sub comanda lui Croitoru.

Malcom Edjouma

„Da, Edjouma va merge la FCSB. Am discutat cu Gigi și sunt mulțumit de propunerea făcută. Am fost întrebat și de Dawa, dar nu sunt dispus să-l dau. Nu putem vinde toți jucătorii. El mai are contract încă 2 ani și jumătate și nu sunt în pericol să-l pierd. Nu se pune problema să plece”, a declarat Valeriu Iftime, conform sursei menționate anterior.

Evaluat la 50.000 de euro pe piața transferurilor, Malcom Edjouma a venit la FC Botoșani în februarie 2021, liber de contract după ce se despărțise în septembrie 2020 de belgienii de la Roeselare. A mai jucat în trecut pentru Viitorul și Lorient.

Citește și Gigi Becali s-a răzgândit și vrea să facă primul transfer! Cine este fotbalistul cu care se află în negocieri

liga 1botoșanifcsbEdjoumadeclaratiigigi becaliiftime