ULTIMA ORĂ | Mititelu vrea să dea lovitura în Liga 1! Edi Iordănescu, principala țintă pentru FC U Craiova

Oltenii au anunțat în urmă cu doar câteva momente despărțirea de Eugen Trică, asta după ce echipa a ajuns la nu mai puțin de șase meciuri fără victorie în campionat!
FC U Craiova 1948 ocupă locul 14 în ierarhie, departe de așteptările conducerii dinainte de startul sezonului. După ce a început cu Adrian Mutu pe banca tehnică, Adrian Mititelu l-a adus mai apoi pe Flavius Stoican, însă ultimul menționat a fost îndepărtat de la echipă după nici o lună.
Astfel, s-a ajuns la varianta Eugen Trică, tehnicianul care a promovat clubul în Liga 1, după 10 ani de pauză. Cu toate acestea, conducerea Craiovei l-a dat afară și pe Trică, iar în locul său este dorit Edi Iordănescu, liber de contract după despărțirea de FCSB.
Potrivit informațiilor Digi Sport, familia Mititelu este gata să se pună la masa negocierilor cu tehnicianul în vârstă de 43 de ani și este dispusă să îi satisfacă acestuia toate poftele. În ciuda acestui fapt, tratativele dintre cele două părți nu au început până acum. În plus, sunt şanse mici ca Iordănescu jr. să accepte să preia FC U Craiova 1948, asta deoarece își dorește să plece în străinătate. Totodată, fostul antrenor al FCSB-ului se află și pe lista celor de la FRF, pentru postul de selecționer.