Simona Halep și-a aflat adversara din sferturi la Madrid

Simona Halep (locul 3 WTA) va juca împotriva australiencei Ashleigh Barty (locul 9 WTA) în sferturile de finală ale turneului pe zgură de la Madrid.
Barty a învins-o pe kazaha Iulia Putințeva (locul 43 WTA), scor 4-6, 6-1, 6-2, după două ore de joc.
.@ashbar96 continues her fine 2019 at the @MutuaMadridOpen
She knocks out Putintseva, 4-6, 6-1, 6-2, to reach the quarterfinals ? pic.twitter.com/UmwPBS8fOV
— WTA (@WTA) May 8, 2019
Australianca în vârstă de 23 de ani a folosit foarte bine slice-ul pentru a tăia ritmul adversarei și nu a cedat serviciul în seturile doi și trei.
Cheeky slice, @ashbar96 ??? #MMOpen pic.twitter.com/yT0pj360ev
— WTA (@WTA) May 8, 2019
Ashleigh Barty ajunge în premieră în sferturile de finală ale turneului de la Madrid. Sportiva din Australia nu are rezultate notabile pe zgură, cu excepția unei semifinale la Strasbourg în 2018.
.@ashbar96 chases down the dropper to set up break point ? #MMOpen pic.twitter.com/HwLI3ywBPK
— WTA (@WTA) May 8, 2019
Halep și Barty s-au mai întâlnit de trei ori în circuit, iar Simona conduce cu 2-1. Totuși, australianca a câștigat singura confruntare din acest an, la Sydney, scor 6-4, 6-4.
Simona Halep (27 de ani) a câștigat turneul de la Madrid în 2016 și 2017.
CITEȘTE ȘI -> VIDEO | Simona Halep s-a îmbrățișat cu Cosmin Contra, după victoria impresionantă de la Madrid