Ultimele clipe din viața lui Mihai Leu au fost un adevărat chin. Anunțul medicilor

Articol de Ionuț Nichita - Publicat miercuri, 02 iulie 2025, ora 20:59,
Mihai Leu
Mihai Leu

Medicii de la Spitalul Clinic Fundeni au explicat cum s-au desfășurat ultimele clipe din viața lui Mihai Leu, fostul campion mondial la box și campion național la raliuri.

Cum s-au petrecut ultimele clipe din viața lui Mihai Leu

Din nefericire, el s-a stins din viață în seara zilei de marți, 1 iulie, la vârsta de 56 de ani. El se confrunta de ceva timp cu un cancer la colon și a fost internat de urgență în spital în mai multe rânduri în ultimul an.

Ultima dată, cu 10 zile înainte ca marele campion să piardă în cele din urmă această luptă extrem de complicată. Starea sa de sănătate era foarte gravă încă din momentul în care a ajuns din nou la Fundeni, dar s-a înrăutățit și mai mult într-un timp foarte scurt.

Medicii care s-au ocupat de el în ultimele zile din viața sa au explicat că Mihai Leu a fost diagnosticat în primă fază cu insuficiență respiratorie în stare avansată, motiv pentru care s-a impus internarea lui imediată la terapie intensivă.

Ulterior, pe fondul agravării situației respective, în ciuda eforturilor susținute făcute de echipa medicală, s-a ajuns chiar la deteriorare respiratorie severă, „incompatibilă cu viața”, după cum au subliniat chiar medicii de la Fundeni.

Anunțul făcut de medicii de la Spitalul Clinic Fundeni: deteriorarea respiratorie  severă i-a fost fatală în cele din urmă marelui campion

Așa s-a ajuns ca, în jurul orei 23:00, marele campion să fie învins în cele din urmă de acea boală cruntă. La scurt timp, familia lui a făcut anunțul extrem de trist prin intermediul rețelelor de socializare.

„Cu profund regret anunțăm decesul domnului Mihai Leu.

Mihai Leu a fost internat în secția de terapie intensivă în urmă cu 10 zile, în stare gravă, fiind diagnosticat cu insuficiență respiratorie hipercapnică pe fondul unor leziuni pulmonare în progresie.

În pofida eforturilor susținute ale echipei medicale, starea sa de sănătate s-a deteriorat, dezvoltând deteriorare respiratorie severă, incompatibilă cu viața. În seara zilei de 1 iulie 2025, ora 23:00, Mihai Leu a decedat.

Familia a fost alături de el până în ultimele clipe și a solicitat discreție în aceste momente de profundă durere. Dumnezeu să-l odihnească în pace”, au informat medicii de la Spitalul Clinic Fundeni.

mihai leu