Un fost jucător de la Dinamo a fost condamnat la închisoare pentru mărturie mincinoasă!

Articol de Alexandru Dan - Publicat joi, 22 octombrie 2020, ora 13:57,
dragan dinamo
dragan dinamo

Un fost dinamovist și actual oficial al unei echipe din Liga 1 a fost condamnat la 6 luni de închisoare pentru mărturie mincinoasă!

Claudiu Drăgan (41 de ani), fostul jucător al celor de la Dinamo, Rapid și Universitatea Craiova, a fost condamnat la închisoare de către Judecătoria Arad!

Această decizie vine după ce fostul fotbalist și actual director de competiții al formației UTA Arad, ar fii depus mărturie mincinoasă într-un dosar în care trei persoane au fost trimise în judecată după ce ar fi bătut și sechestrat un fost angajat al firmei Dey Bodyguard International 2012.

Hotărârea instanței nu este definitivă, iar Claudiu Drăgan poate face recurs.

Condamnă inculpaţii: Drăgan Claudiu, Sas Adrian şi Racoviţă Radu Valentin la pedeapsa de câte: 6 (şase) luni închisoare fiecare, pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă . Pe durata şi în condiţiile prevăzute de art.65 alin. 1 Cod penal inculpaţilor le este interzisă exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a), b) Cod penal. În baza art. 67 alin. 2 Cod penal şi art. 66 alin. 1,2 Cod penal interzice inculpaţilor ca pedeapsă complementară drepturile de la art. 66 lit. a, b Cod penal pe o durată de 2 ani. În baza art. 274 Cod procedură penală obligă inculpaţii la plata sumei de câte 500 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 8 octombrie 2020”, conform portal.just.ro.

Citește și Războiul dintre FCSB și CSA continuă: “Vom face toate procedurile pentru a juca în Ghencea!”

realitateainchisoareclaudiu drăgandinamo