Un fost jucător de la Dinamo are încredere în spanioli: „Sunt sigur că vor fi în play-off”

Articol de Realitatea Sportivă null - Publicat vineri, 25 septembrie 2020, ora 15:48,
dinamo
dinamo

Sergiu Hanca (28 de ani) are mare încredere în proiectul spaniolilor de la Dinamo și este de părere că anul acesta alb-roșii nu au cum să rateze play-off-ul.

Fostul „câine”, care în prezent evoluează pentru formația poloneză KS Cracovia, a declarat că anul acesta formația din Ștefan cel Mare nu mai are cum să lipsească din play-off, așa cum a făcut-o în ultimii ani.

Hanca este de părere că odată cu omogenizarea jucătorilor aduși recent de către antrenorul Cosmin Contra, vor veni și rezultatele. Fostul dinamovist a vorbit și despre favoritul său de la Dinamo.

„Primul meci cu Chindia nu-l puteam încadra la nimic, pentru că a fost un meci slab, apoi cu Botoșaniul au avut o primă repriză în care nu se regăseau, dar a doua repriză au avut momente bune în care au dominat Botoșaniul. Singurii pe care-i stiam dintre jucătorii nou veniți erau Camara (n.r. Juan Camara), pe care-l știam din campionatul Poloniei, si pe Janus Gol, care pentru mine este numărul 1. Eu îmi doresc să se lege și să fie cât mai omogen jocul, sunt încrezător, am fost și în cele mai negre perioade ale clubului. E devreme să vorbim, dar eu sunt sigur că vor fi în play-off”, a declarat Sergiu Hanca pentru ProSport.

Sergiu Hanca a evoluat pentru Dinamo București în perioada 2016-2019, de unde a fost transferat la formația poloneză Cracovia, contra sumei de 60.000 de euro. În prezent, Hanca este cotat la 1.000.000 de euro, conform transfermarkt.com.

Dinamo ocupă în acest moment locul 9 în Liga 1, cu 5 puncte, obținute în primele 4 etape. „Câinii-roșii” au obținut prima victorie în etapa precedentă contra celor de la Gaz Metan Mediaș, scor 3-1.

Citește și „Probleme sunt, vor mai fi!” Marele regret al jucătorilor FCSB: „Aşa este cursul vieţii”

hancadinamorealitatealiga 1