Un fost patron al Rapidului, despre Neil Lennon: „Nu cred că poate să mai reziste”
Nicolae Cristescu, fost patron al Rapidului, spune că nu înțelege ce joacă echipa din Giulești, după ce pe bancă a fost instalat Neil Lennon.
„Am văzut cu toții cum arată Rapidul. Au avut câteva ocazii clare, au avut bara aia, dar nu știu ce se întâmplă. Să joci cu Petrolul care n-a luat niciun punct, de pe ultimul loc, și să nu fii în stare să-i bați… La echipa și la investițiile care s-au făcut sunt alte așteptări, chiar nu îmi vine să cred și nu am nicio explicație logică.
Schimbările pe care le-a făcut, niște schimbări care nu își aveau rostul. În condițiile în care ești condus cu 1-0 tu faci schimbările alea? Nu știu dacă e haos, dar schimbări total neinspirate, jocul nu este ceea ce trebuie. A venit cu o altă concepție de joc, probabil jucătorii nu sunt obișnuiți cu sistemul ăsta.
Vorbesc cu suporterii, vorbesc și cu Liviu Ungureanu ‘Bocciu’, toți sunt extrem de mâhniți și nu înțeleg nimic. În condițiile astea nu cred că-l prinde paltonul pe Lennon. Nu cred că poate să reziste.
Pretențiile sunt fantastic de mari, investițiile sunt mari, așteptările sunt foarte mari, dezamăgirea este cruntă. Hai să așteptăm că nu sunt decât trei etape care au trecut, dar nu sunt foarte optimist”, a declarat Cristescu, potrivit fanatik.ro.