Datorită evoluțiilor consistente de la echipa națională, acolo unde a bifat cinci selecții, Andrei Rațiu poate prinde un transfer de top.
Fundașul dreapta a ajuns în vara acestui an la Huesca, în liga a doua din Spania, de la Villareal, iar acum intrat în vizorul mai multor echipe de primă divizie din vestul Europei.
Conform presei din Italia, internaționalul român, cotat la 600.o00 de euro de transfermarkt.com, este dorit de Salernitana, din Serie A, de unele formații din Bundesliga și de două cluburi din Portugalia, Sporting Lisabona, unde s-a lansat Cristiano Ronaldo, și Sporting Braga.
“Rațiu continuă progresul început la echipa a doua a lui Villarreal și continuat în stagiunea trecută la formația olandeză ADO Den Haag. Fotbalistul născut în 1998 a fost căutat de Salernitana și în vară, iar recentele sale prezențe în naționala României au făcut ca el să atragă atenția unor echipe din Bundesliga.
Rațiu a fost unul dintre cei mai buni fotbaliști ai României la Jocurile Olimpice de la Tokyo și s-a impus acum la prima reprezentativă antrenată de Mirel Rădoi. De serviciile sale sunt interesate și două echipe din Portugalia, Sporting Braga și Sporting Lisabona”, a scris site-ul tuttomercatoweb.com.