Rapid va disputa pe Stadionul ''Marin Anastasovici'' din Giurgiu următorul meci de pe teren propriu, cel cu CS Mioveni programat la 27 noiembrie, în etapa a 17-a a Ligii I.
Anunțul a fost publicat, miercuri, pe pagina oficială de Facebook a clubului giuleștean FC Rapid. Nou-promovata nu explică de ce jucătorii lui Mihai Iosif nu revin pe Arena Națională din Capitală, pe care și-a disputat majoritatea partidelor de pe teren propriu în acest sezon.
Ultima partidă disputată de formația condusă de Mihai Iosif pe cel mai mare stadion din București a fost cea cu FC Voluntari, pierdută cu scorul de 0-1, la 24 septembrie în etapa a 10-a a Ligii I.
Începând cu etapa a 12-a (17 octombrie) când a întâlnit CFR Cluj (scor 2-0), FC Rapid și-a disputat meciurile pe Stadionul Orășenesc din Mioveni.
FC Rapid este a doua echipă din Liga I care va juca pe stadionul divizionarei secunde Astra Giurgiu, Academica Clinceni anunțând că va folosi această arenă până la finalul anului 2021.