Universitatea Craiova a învins Egnatia cu 2-0 și a urcat pe locul 8 în Conference League

Campioana României, Universitatea Craiova, a învins echipa albaneză KF Egnatia cu 2-0, pe Stadionul „Ion Oblemenco”, în etapa 3 din Conference League.
Echipa olteană mai are de jucat în deplasare cu Brighton și Kairat Almaty, plus acasă cu FC Copenhaga
Campioana României s-a impus prin golurile marcate de Alexandru Cicâldău (25) și Nicușor Bancu (32), în fața unei echipe neînvinse în competiție.
Universitatea a obținut a doua sa victorie și a făcut un pas important spre calificarea în faza următoare a întrecerii.
Oaspeții au început mai bine, dar fără să își creeze ocazii, Universitatea având prima șansă clară, dar Bancu a ratat șutul după un contraatac purtat de Al Hamlawi (11). Baiaram (13) a șutat peste poartă de la 15 metri, iar șutul lui Al Hamlawi (14) a fost blocat de un fundaș.
Campioana Albaniei a avut prima situație notabilă prin Medeiros (15), care a șutat pe lângă poartă din careu. Marocanul Loukili (17) a șutat din marginea careului, dar Popescu a fost la post.
Echipa antrenată de Filipe Coelho a deschis scorul în min. 25: Bancu a centrat de pe stânga, Al Hamlawi a reluat cu capul, portarul a respins, iar Cicâldău a trimis în plasă. Inițial golul a fost anulat pentru ofsaid, dar arbitrajul video l-a validat.
Universitatea a continuat momentele bune, iar Cicâldău (28) a fost aproape de dublă, la centrarea aceluiași Bancu, dar portarul Dajsinani a reținut în doi timpi.
În min. 32, Bancu a prins un șut de la 25 de metri la colț și a majorat avantajul echipei oltene.
Albanezii au creat pericol pe finalul primei reprize, cu un șut al belgianului Albanese (45+1) de la 25 de metri, dar care nu a găsit poarta.
Universitatea putea avea un avantaj și mai mare la pauză, dar palestinianul Al Hamlawi a ratat singur cu portarul (45+2).
În repriza secundă, formația craioveană a făcut un joc mai precaut, la conservarea rezultatului, iar acest lucru i-a reușit. Și în aceste condiții, tot Universitatea a avut ocazii mai multe și mai clare.
Cicâldău (50) a șutat de la 22 de metri peste poartă.
Portarul Popescu a avut ceva emoții la șutul expediat de Kryeziu din afara careului (53) și a fost la post la lovitura de cap a lui Medeiros (77).
La poarta cealaltă, Dajsinani s-a remarcat la șutul lui Mora din marginea (70) și de două ori în fața lui Teles (90+1, 90+4). Elisor a avut și el o ocazie bună, dar a trimis cu capul pe lângă țintă (82), la centrarea lui Bancu.
Oaspeții au jucat ultima parte a meciului în zece oameni, după ce Bitri a primit al doilea cartonaș galben (83), ambele pentru faulturi la Elisor.
Meciul a fost precedat de un moment de reculegere în memoria fotbalistului spaniol Jesus de Miguel Alameda (Tenerife), decedat marți.
După 1-1 cu Getafe (15 octombrie), în Bănie, 3-1 cu Inter Club d’Escaldes (22 octombrie), în deplasare, și 2-0 cu Egnatia (5 noiembrie), la Craiova, Universitatea va juca în continuare în Conference League în deplasare cu Brighton (26 noiembrie), în deplasare cu Kairat Almaty (10 decembrie) și acasă cu FC Copenhaga (17 decembrie).