Universitatea Craiova s-a despărțit de fundașul Gjoko Zajkov

Articol de Nicolae Dumitrescu - Publicat luni, 02 iunie 2025, ora 19:04,
Gjoko Zajkov
Gjoko Zajkov

Clubul de fotbal Universitatea Craiova a anunțat, luni, pe un site de socializare, despărțirea de fundașul central nord-macedonean Gjoko Zajkov, al cărui contract a ajuns la final.

‘Contractul dintre Universitatea Craiova și fundașul central Gjoko Zajkov a ajuns la final. Îi mulțumim internaționalului nord-macedonean și îi dorim mult succes în viitoarea sa aventură’, se menționează pe pagina oficială de Facebook a grupării oltene.

În vârstă de 30 de ani, Zajkov a ajuns la Universitatea Craiova din postură de jucător liber de contract la 12 ianuarie 2023.

În cele două sezoane și jumătate petrecute la Craiova, fundașul a îmbrăcat tricoul alb-albastru în 65 de partide oficiale în toate competițiile, reușind 1 gol și 2 pase decisive.

universitatea craiovaGjoko Zajkov