Urmașul lui Bielsa nu îl menajează deloc pe cel supranumit „El Loco”: „Nu mi-a venit să cred ce am găsit”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat miercuri, 13 aprilie 2022, ora 23:04,
Marcelo Bielsa
Marcelo Bielsa

Marcelo Bielsa a scris istorie la Leeds United după ce a reușit să readucă formația de pe Elland Road în Premier League în vara lui 2020, după aproape două decenii petrecute în Championship și League One.

Doar că după un prim sezon foarte bun, The Peacocks nu au fost deloc la fel de inspirați în stagiunea actuală, iar echipa a fost mai mereu aproape de locurile retrogradabile. Pericolul unei posibile căderi în eșalonul secund i-a făcut pe șefii clubului să ia o măsură radicală. L-au demis pe argentinianul de 66 de ani și i-au făcut loc pe banca tehnică americanului Jesse Marsch. Acesta a ajuns în 2018 pe bătrânul continent și le-a mai pregătit pe Red Bull Salzburg și RB Leipzig înainte să fie solicitat de gruparea din Premier League. Tehnicianul de 48 de ani a fost instalat în urmă cu două luni la Leeds și spune că a trebuit să îndrepte lucrurile făcute prost înaintea sa la echipă.

„Probleme medicale dese ale jucătorilor au avut legătură cu pregătirea făcută și metodele de antrenament. Jucătorii erau antrenați prea mult și asta a dus la o încărcare din punct de vedere psihic, mental și emoțional, dar și psihologic. Nu mi-a venit să cred ce am găsit.

Jesse Marsch, sursă foto: Profimedia

CITEȘTE ȘI –>> Revolta unui pugilist ucrainean la adresa favoritului lui Putin: „Cât de spălați pe creier sunt acești oameni”

Era imposibil să se recupereze și să fie pregătiți de meciuri de la o săptămână la alta. Eu am o altă idee de pregătire și deocamdată jucătorii au răspuns foarte bine”, s-a destănuit Marsch pentru Sportbible.  

După despărțirea de Leeds, Bielsa se pare că nu va rămâne mult timp liber de contract. Ultimele zvonuri îl dau ca favorit pentru preluarea naționalei Boliviei. Ar fi a treia selecționataă sud-americană pe care cel poreclit El Loco o pregătește în carieră, după Argentina și Chile. Obietivul său ar fi calificarea la Cupa Mondială din 2026, acolo unde numărul participantelor va fi mărit la 48, iar America de Sud ar putea avea chiar și 7 reprezentante la turneul final. Bolivia a fost prezentă ultima oară la marea competiție în 1994.

CITEȘTE ȘI –>> Benzema, ridicat din nou în slăvi după un alt meci pe care și-a pus amprenta: „Toată Europa a început să vadă cât de mare e”

leeds unitedacuzemarcelo bielsajesse marschbolivia