„V-am spus ce urmează, prin 2013 sau 2014. Nu m-ați crezut!”. Cine a prezis dezastrul la Dinamo! Dezvăluiri de ultim moment!

Dinamo se află în acest sezon în poate cea mai grea perioadă din existența sa. Clubul a fost măcinat de conducerea defectuoasă, schimbările frecvente de antrenori și jucători, iar mai nou, de interdicția la folosirea numelui și a siglei.
Cristi Tănase, președinte în prezent la Concordia Chiajna, a vorbit despre situația drastică de la Dinamo. Trecut prin tabăra „câinilor”, în calitate de oficial, Cristi Tănase a declarat că a prevăzut declinul echipei.
„Financiar, te poți redresa. Dar sportiv e mai greu!”
„V-am spus ce urmează, prin 2013 sau 2014. Nu m-ați crezut, din păcate. Din punctul meu de vedere, dacă domnul Badea se implica mai mult, nu cred că se ajungea în situația asta.
Dar la momentul actual, Dinamo arată așa cum am spus. A intrat, de mai mulți ani, într-un faliment sportiv. Asta e mai grav. Financiar, te poți redresa. Dar sportiv e mai greu.
După discuțiile avute cu fostul acționar, care își dorea să fie acționar unic (n.r- Ionuț Negoiță), mi-am dat seama că echipa nu va avea un viitor strălucit. Când nu ai noțiuni elementare despre fotbal… Am dedus ce va urma și pentru că am văzut oamenii cu care s-a înconjurat fostul acționar. Iar el credea că le știe pe toate. S-a demonstrat că nu e așa. Eu m-am bucurat că nu am mai activat acolo. Îmi pare rău de club.
În viitorul lui Dinamo văd ceață și fum. E neclară situația. E greu. Sper să se redreseze situația. Dar trebuie o reconstrucție. Asta va durat cel puțin cât a durat distrugerea”, a declarat Cristi Tănase, pentru cei de la GSP.
Dinamo va juca etapa viitoare cu Academica Clinceni. „Câinii” ocupă locul 8 din play-out, loc de baraj, cu 16 puncte.