Variantă surpriză pentru FC U Craiova! Mititelu a pus ochii pe un fost antrenor de la FCSB

Oltenii au rămas din nou fără tehnician, asta după ce Flavius Stoican a fost demis la aproape o lună de la instalare!
Familia Mititelu a revenit după 10 ani de absență în Liga 1 și are ambiții mari încă din primul sezon. După ce au început stagiunea cu Adrian Mutu pe banca tehnică, „leii” l-au înlocuit apoi pe „Briliant” cu Stoican, însă jocul echipei l-a nemulțumit pe patronul echipei care a dat ordin să se schimbe din nou antrenorul.
După ce au apărut variantele Leo Grozavu sau Eugen Neague, acum, Adrian Mititelu s-ar fi reorientat spre un fost tehnician de la FCSB. Concret, potrivit informațiilor Digi Sport, Bogdan Andone ar fi cel vizat, iar sistemul de joc folosit de acesta reprezintă un atu în fața patronului. Andone este recunoscut pentru faptul că joacă în 3-5-2, o formulă de joc care este în topul preferințelor lui Mititelu.
Rămâne de văzut însă care va fi decizia finală a celor din conducerea lui FC U Craiova. În momentul de față, Bobi Verdeș, fostul antrenor secund al lui Flavius Stoican, este interimar și se ocupă de pregătirea echipei.