Venită din calificări, Gabriela Ruse s-a calificat în sferturi la s’Hertogenbosch

Articol de Ionut Dumitrescu - Publicat joi, 12 iunie 2025, ora 14:37,
Gabriela Ruse; Foto: Neal Trousdale
Gabriela Ruse; Foto: Neal Trousdale

 

Jucătoarea de tenis Gabriela Ruse, locul 65 WTA, s-a calificat în sferturi la turneul WTA 250 de la s’Hertogenbosch.

Ruse, venită din calificări, a trecut în optimi de sportiva canadiană Carson Branstine, locul 231 mondial, beneficiara unui wild-card, scor 6-4, 6-3.

Meciul a durat o oră şi 28 de minute.

În sferturi, Ruse va evolua cu învingătoarea din meciul dintre Bianca Andreescu (Canada – locul 118 mondial) şi Lulu Sun (Noua Zeelandă – locul 43 mondial şi cap de serie 7).

Pentru prezenţa în sferturi, Ruse va primi 5.925 de euro şi 54 de puncte WTA.