Apărătorul în vârstă de 19 ani evoluează în acest moment pentru Sampdoria, după ce a fost trimis sub formă de împrumut de la "Bătrâna Doamnă"!
Radu Drăgușin continuă să impresioneze sub comanda lui Roberto D’Aversa, iar prestațiile sale în tricoul actualei formații îi poate aduce acestuia revenirea sub comanda lui Massimilioano Allegri. Acest lucru a fost dezvăluit chiar de tatăl jucătorului, care a analizat evoluțiile fiului său și consideră că internaționalul român se va întoarce cât de curând la Juventus.
Radu Drăgușin/Sursa foto: ANSA/LUCA ZENNARO/Profimedia Images
”Radu este un tânăr care-și dorește foarte mult să facă performanță. Radu a muncit foarte mult să ajungă aici. A reușit să facă pasul câtre inâlta performanță. Mai are foarte mult de muncă. Dar determinarea cu care privește această performanță, sacrificiile pe care le face, care e dispus să le facă în continuare, pasiunea extraordinară pe care le are sunt convins că-l va duce acolo unde vrea.
A plecat de la Juventus la Sampdoria. Este un pas normal care există în fața unui tânăr fotbalist de perspectivă. În situația dată este foarte benefică pentru el această mișcare pe care a făcut-o, această mutare cu titlul de împrumut.
El este cinci ani de zile sub contract cu Juventus. Se pare că-i priește. Joacă din ce în ce mai mult. Asta este cel mai important. Și cât de curând se va întoarce.
Lumea fotbalului îl compara cu un mic Ibrahimovici. Are și statura și frizura, dar ce e cel mai important este că are acea determinare și hotărâre în a aborda orice antrenament, orice meci cu o seriozitate dusă la extrem. E un profesionist”, a mărturisit tatăl lui Radu Drăgușin pentru Telekom Sport.