Victor Pițurcă îl critică pe Edi Iordănescu pentru despărțirea de FCSB: „Își face bagajul repede și pleacă”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat luni, 03 ianuarie 2022, ora 18:14,
EDI IORDĂNESCU
EDI IORDĂNESCU

Edi Iordănescu a avut un mandat de scurtă durată la FCSB, întins pe o perioadă de trei luni, între august și noiembrie 2021.

Cu el la comandă, formația bucureșteană a obținut rezultate foarte bune, contabilizând opt victorii, două egaluri și o înfrângere, în 11 meciuri. Dar despărțirea dintre cele două părți s-a produs pe fondul unor neînțelegeri cu Gigi Becali, după ce patronul a adus câteva reproșuri legate de jocul echipei, unul pe care nu îl considera spectaculos.

CITEȘTE ȘI –>> Dumitru Dragomir, dezvăluire despre perioada petrecută în arest: „Eram cu un câine în celulă. M-au pus să stau într-un picior”

Victor Pițurcă a comentat și el plecarea lui Edi Iordănescu, una care nu l-a surprins pe fostul selecționer. Acesta a sesizat marea problemă a tehnicianului de 43 de ani pentru care nu a rezistat mai mult la FCSB.

”Mă gândeam că Edi nu va sta mult la FCSB. De asta am declarat că va sta foarte puțin acolo. Edi Iordănescu nu are un psihic foarte puternic. Își face bagajul repede și pleacă. Ăsta e un minus pentru el, pe care sper să îl corecteze”, a declarat Victor Pițurcă, pentru ProTV.

CITEȘTE ȘI –>> FRF a renunţat la varianta Victor Piţurcă selecţioner! Cine este acum favorit să preia naţionala

edi iordanescuvictor piturcafcsbdeclaratiipsihic