VIDEO | Adi Vasile, pentru prima dată față în fața cu „tricolorele”: „Trebuie să muncim pentru visul nostru!”

Articol de Alexandru Dan - Publicat joi, 04 februarie 2021, ora 13:01,
adi vasile – selectionerul nationalei romaniei (2)

Antrenorul formației CSM București, Adi Vasile, ocupă în acest moment și funcția de selecționer al primei reprezentative de handbal feminin a României, după demiterea lui Bogdan Burcea!

Adus la o adevărată gură de oxigen pentru „tricolore”, Adi Vasile a avut o primă întâlnire cu jucătoarele și a încercat pe cât de mult posibil să le prezinte acestora filozofia sa în ceea ce privește viitoarele dispute. Tehnicianul în vârstă de 38 de ani și-a prezentat staff-ul și apoi le-a vorbit liber jucătoarelor pe care a ales să mizeze pentru meciurile cu Norvegia, Muntenegru și Thailanda.

„Am avut o întâlnire foarte emoționantă, mereu este o energie aparte atunci când vorbești jucătoarelor echipei naționale. Îmi doresc mult să contribui la prezentul și viitorul echipei naționale, pentru că înțeleg foarte bine trecutul. Având tricoul pe care scrie România pe mine, spun că jucăm cu 23 milioane de oameni care ne susțin tot timpul. Am fost educat foarte corect și simt mai mult responsabilitate decât presiune. Cea mai mare energie mi-o iau din reacția jucătoarelor, din ochii pe care pot să-i captez și din ce mi se transmite din această conexiune dintre noi, individuală, dar și cu echipa.

Citește și Mitică Dragomir intervine în scandalul Gigi Becali-Anamaria Prodan: “Îi recomand să se împace cu ea, că cine știe ce mai spune!”

Trebuie să avem foame de acest turneu olimpic și să ne vizualizăm la Tokyo. Trebuie să muncim pentru visul nostru numit Tokyo. Fiecare meci din turneul preolimpic este aparte, trebuie să înțelegem că la fiecare meci trebuie să fim la potențial maxim și să câștigăm fiecare joc în parte. Eu mă vizualizez la Tokyo, este un vis să ajungi la JO, am muncit mult pentru acest proiect în trecutul meu cu naționala Muntenegrului, iar pandemia ne-a dat planurile peste cap…

Viața m-a recompensat și m-a adus în situația să pot face asta cu cea mai frumoasă echipă posibilă, alături de țara mea și voi face tot ce pot pentru ca vara să ne prindă la turneul olimpic. Visul meu cel mai are este ca tot ceea ce fac zi de zi să conteze și să ajut. Eu văd medalia de aur, înțeleg că pentru a fi cel mai bun trebuie să țintești sus și să muncești mai mult și mai eficient decât cel de lângă tine. 

Timpul este foarte scurt până la turneul preolimpic, mi-am dorit ca de azi, de la prima întâlnire, și până la prima acțiune, fetele să primească documente despre sistemul nostru defensiv, clipuri video cu adversarele și cu noi, astfel încât la primul antrenament împreună deja să fi câștigat responsabilitatea și înțelegerea despre ce are fiecare de făcut, Cu cât înțelegem mai bine structura din care facem parte, cu atât vom știi mai bine ce avem de făcut, este un fel de temă pentru acasă.”, a spus Adi Vasile.

Lotul convocat pentru prima acțiune a „tricolorelor”:

  • Dedu Denisa – CSM București
  • Dumanska Yuliya – Podravka Koprivnica
  • Măzăreanu Ana Maria – CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud
  • Iuganu Ana Maria – SCM Gloria Buzău
  • Dincă Nicoleta – CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud
  • Florica Cristina – SCM Râmnicu Vâlcea
  • Neagu Cristina – CSM București
  • Perianu Gabriela – CSM București
  • Bazaliu Bianca – CSM București
  • Polocoșer Anca – CS Minaur Baia Mare
  • Laslo Cristina – CS Minaur Baia Mare
  • Buceschi Eliza – CS Rapid București
  • Popa Andreea – CS Minaur Baia Mare
  • Popa Laura – CS Rapid București
  • Ilie Alina – SCM Gloria Buzău
  • Moisă Laura – CSM București
  • Moroianu Andra – CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud
  • Pintea Crina – CSM București
  • Băcăoanu Raluca – CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud
  • Ostase Lorena – CSM Slatina
  • Subțirică Alexandra – SCM Gloria Buzău
  • Ciucă Diana – SCM Râmnicu Vâlcea
  • Pristăvița Laura – CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud

Citește și Italienii au dezvăluit cifrele transferului lui Man la Parma! Cine l-a recomandat pe român în Serie A

adi vasilehandbalrealitateaechipa națională de handbal feminindeclaratii
Soccer : Uefa Champions League 2020  2021 : Atalanta 0-5 Liverpool

Care va fi primul meci arbitrat de Ovidiu Hațegan, la EURO 2020

romania-anglia-start-1400×934

De ce nu a ajuns Mircea Rednic selecţioner: ,,Numai stelişti sunt puşi! E acolo un om care le ştie pe toate”