VIDEO | Buffon a dezvăluit dialogul cu Ronaldo. Ce i-a spus după ce l-a învins din „foarfecă”

Gianluigi Buffon a povestit o anecdotă despre dialogul savuros pe care l-a avut cu Cristiano Ronaldo în 2018. Atunci, portughezul l-a învins chiar la Torino, cu o „foarfecă” aplaudată chiar şi de fanii lui Juventus.
În aceea campanie, Real Madrid s-a calificat în finala UEFA Champions League şi a învins Liverpool în finala de la Kiev pentru a cuceri a treia oară consecutiv trofeul.
„După vreo 25 de secunde de frustrare normală după golul primit, m-am gândit la ce mi-a făcut, ceva chiar frumos. L-am întrebat, ‘Cristiano, câţi ani ai?’ Iar el mi-a spus ‘nu e rău pentru 33 de ani, nu?’ Până la urmă am râs amândoi” – şi-a amintit Buffon.
Veteranul din poarta lui Juventus este încântat de faptul că îl are acum coechipier pe Ronaldo.
„La final de carieră am şansa să joc cu Cristiano, este încă o realizare. Este greu să evoluezi dacă nu joci cu cei mai buni şi am vrut să îl adaug pe lista campionilor alături de care am jucat. Este un tip educat, îl vezi cum se comportă cu ceilalţi coechipieri. De obicei vorbim câteva minute înainte de antrenament, pentru mine a fost o plăcere să îl întâlnesc” – a declarat Buffon.