VIDEO | Dan Petrescu a lămurit situația lui Denis Alibec: „Nu l-am dat afară, a fost decizia lui”

Articol de Vlad Ciotoran - Publicat vineri, 21 ianuarie 2022, ora 18:16,
DENIS ALIBEC
DENIS ALIBEC

Dan Petrescu a vorbit despre situația lui Denis Alibec. Fotbalistul în vârstă de 31 de ani nu a făcut parte din lotul echipei CFR Cluj pentru cantonamentul din Spania.

Antrenorul echipei ardelene spune că nu a vrut să se despartă de atacant.

„Alibec, el a zis că nu vrea să vină la pregătiri, că vrea să continue în altă parte. A zis că are soluții. Dacă n-a mai venit la pregătire, șansele sunt foarte mici. Lista noastră nu e foarte mare, de aceea au plecat foarte mulți jucători.

În momentul de față, Alibec a fost înlocuit de Marko Dugandzic. Culio a fost înlocuit de Itu, nu de Hoban. Neguț intră în locul lui Cristiano, portarul. Iar în locul lui Cristiano e posibil să vină un portar Under sau un jucător crescut de club.

Nu e adevărat că dau jucători afară. Nici pe Alibec nu l-am dat afară, a fost decizia lui, a vrut să plece. Acum, dacă n-a găsit echipă, nu e vina mea, sper să o găsească și să joace fotbal”, a spus Dan Petrescu, la conferința de presă.

Denis Alibec a reușit două goluri și o pasă decisivă în 12 meciuri în Liga 1. Atacantul a fost împrumutat de CFR Cluj de la Kayserispor până în vară.

Citește și VIDEO | Mesajul lui Dan Petrescu pentru fotbaliștii de la CFR Cluj care au intrat în ulltimele șase luni de contract

liga 1cfr clujdan petrescu