VIDEO | Dan Petrescu, cuvinte măgulitoare pentru Sheriff: „Sunt șocat. Are ceva din Urziceni”

Sheriff Tiraspol a scris istorie, pe Santiago Bernabeu, atunci când a învins-o în Liga Campionilor, cu 2-1 pe Real Madrid, cea mai galonată echipă a competiției.
Formația din Republica Moldova are maxim de puncte, după două etape disputate, într-o grupă din care mai fac parte Real Madrid, Inter Milano și Șahtior Donețk.
Și Dan Petrescu a comentat isprava moldovenilor. Înainte de meciul CFR-ului din etapa a doua din Conference League, în compania celor de la Randers, antrenorul a fost chestionat și despre surpriza de la Madrid și s-a declarat absolut șocat.
Acesta a făcut o comparație a celor de la Sheriff cu Unirea Urziceni, din sezonul 2009-2010 al Ligii Campionilor, atunci când echipa pregătită la momentul respectiv chiar de Petrescu a făcut opt puncte într-o grupă cu Sevilla, VfB Stuttgart și Rangers.
„Am prieteni mulți în Moldova, sunt șocați ei, sunt șocat și eu. Sincer vă spun, nu mă așteptam. În primul rând, nu mă așteptam să elimine pe Steaua Roșie și pe Dinamo Zagreb, iar în grupe am zis: ‘bă, dacă fac ăștia un punct, e miracol!’. Eu zic că sunt un exemplu pentru toate echipele din lume, din Europa, de unde vrei. Cu buget normal, cu jucători care nu prea au jucat. M-am uitat și eu de unde i-au luat.
Astea sunt minuni, nu știu dacă se vor mai repeta vreodată. Are ceva parcă din echipa Urziceniului care a bătut Sevilla în grupele Champions League, pe Rangers, dar parcă ei sunt altceva. Cu Real Madrid să câștigi… iar Real Madrid n-a avut absențe. Victoria a fost meritată. Au mai dat un gol, dar a fost anulat pentru un milimetru de ofsaid.
Avem o lecție de învățat toți. Eu mereu am zis că fotbal nu știe nimeni, nici măcar eu, niciunul. Noi toată ziua învățăm. Fotbalul e imprevizibil, trebuie mereu să studiezi. Cei de la Sheriff au arătat că fotbalul nu e ca celelalte sporturi, e imprevizibil. Bravo lor, îi felicităm”, a declarat Dan Petrescu, la conferința de presă premergătoarea meciului cu Randers.