VIDEO | David Lazar, primele cuvinte în tricoul Craiovei: „Îmi doresc să câștig trofee”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat duminică, 20 iunie 2021, ora 17:42,
David Lazar/Sursa Foto:CSU Craiova/Facebook
David Lazar/Sursa Foto:CSU Craiova/Facebook

David Lazar, noul portar de la CS U Craiova a oferit primele declarații după ce a îmbrăcat tricoul formației din Bănie.

David Lazar este noul portar al celor de la CSU Craiova, după ce a parafat o înţelegere cu oltenii pe o perioadă de patru sezoane, cu opţiune de prelungire pe încă unul. După ce a retrogradat cu Astra Giurgiu, David Lazar a ţintit sus şi a ajuns în cele din urmă în curtea echipei patronate de Mihai Rotaru, acolo unde va avea concurenţă serioasă cu Mirko Pigliacelli.

David Lazar a oferit primele declarații în calitate de jucător al oltenilor. Acesta spune că a fost bine primit de noii colegii dar si de stafful tehnic condus de Marinos Ouzounidis. Lazar şi-a setat obiectivele la noua echipă, cu care vrea să câştige multe trofee și speră ca primul trofeu câștigat să fie Supercupa României.

„Am fost bine primit de colegi, de staff, abia aștept să începem meciurile. Sunt surprins de condițiile care sunt, de colegi, chiar m-au primit foarte bine. Toate aceste antrenamente, două pe zi, sunt foarte importante, chiar dacă sunt într-un timp atât de scurt. Fiecare cred că este conștient că o să ne ajute pe prima parte a campionatului.

Trebuie să dăm totul la antrenamente și la meciurile amicale și să fim în formă bună pentru acest meci. Să nu uităm că CFR a câștigat ultima Supercupă, este cea mai în formă echipă a ultimilor ani. Îmi doresc să câștig trofee și, de ce nu, acesta să fie și primul trofeu”, a spus Lazar, într-un interviu acordat pentru site-ul Craiovei.

900.000 de euro este cota de transfer a lui David Lazar, potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt.com. Portarul în vârstă de 29 de ani se află din vara anului 2017 în curtea celor de la Astra Giurgiu și a a mai evoluat pentru formații precum Voința Sibiu, Pandurii Tg. Jiu, FC Botoșani și Vejle BK (Danemarca).

Citește și CSU CRAIOVA NU MAI VREA SĂ REPETE ISTORIA: „SUNT DOI ANI ÎN CARE AM FĂCUT CADOU CFR-ULUI CAMPIONATUL”

 

 

declaratiirealitatealiga 1supecupacsu craiovadavi lazar