Fotbalistul grec Nikolaos Kainourgios a semnat un contract cu Dinamo până la finalul acestui sezon competițional, a anunțat, miercuri, administratorul special Iuliu Mureșan pentru pagina oficială de Facebook a clubului din Ștefan cel Mare
Kainourgios a trecut testele medicale și a intrat în programul de pregătire stabilit de antrenorul Mircea Rednic în cantonamentul de la Săftica. El va purta tricoul cu numărul 16.
În vârstă de 23 de ani, Nikolaos Kainourgios poate evolua pe mai multe posturi, fundaș sau mijlocaș de bandă, dar și inter stânga.
Nikolaos Kainourgios a jucat ultima oară în prima ligă a campionatului belgian pentru Zulte Waregem, 15 meciuri și două goluri în sezonul trecut.
Fost component al reprezentativei sub 21 de ani a Greciei, Nikolaos Kainourgios și-a început cariera în campionatul elen la Trachones Alimou și a mai evoluat în țara sa natală pentru pentru echipa sub 19 ani a clubului Giannina, Aittitos și Sparti, fiind transferat în vara anului 2019 în Belgia, la Zulte Waregem.
În următorul meci, programat pe 31 octombrie, de la ora 17:30, Dinamo va evolua în deplasare, cu Sepsi Sfântu Gheorghe, în etapa a 14-a a Ligii 1.
https://youtu.be/uDSitMXggQc