VIDEO | Dusan Uhrin jr, realist: „La baraj va fi foarte greu”. Ce spune de meciul cu Sepsi

Articol de Vlad Ciotoran - Publicat sâmbătă, 19 martie 2022, ora 12:20,
Dușan Uhrin
Dușan Uhrin

Dinamo va juca duminică, pe teren propriu, cu Sepsi, în etapa a 2-a din play-out-ul Ligii 1. Dinamo ocupă locul 14, cu 9 puncte, în timp ce formația covăsneană e pe 10, cu 23 de puncte.

Antrenorul Dusan Uhrin a prefațat al doilea său meci de pe banca tehnică alb-roșilor, de la revenirea la Dinamo.

„Toate meciurile sunt grele pentru noi. Sepsi este o echipă puternică, cu atacanți puternici, care marchează mult. Sepsi e favorită, cu siguranță. E în fața noastră și joacă bine. Trebuie să fim atenți și concentrați în defensivă. Nu vreau să mai vorbesc despre greșeli, am văzut că în fiecare meci se întâmplă ceva. Trebuie să rezolvăm problemele și să avem încredere și să câștigăm meciurile. E foarte important să ne revenim.

Nu știu situația celor de la Gaz Metan și Academica Clinceni, dar e o veste bună. Dar la baraj va fi foarte greu. Trebuie să construim o echipă pentru baraj și să avem încredere în noi. Am văzut deja niște meciuri din Liga 2, dar nu început să le studiez cu atenție. Am treabă cu meciurile din Liga 1. Nu vreau să vorbesc despre baraj, dar, în mod normal, trebuie să fim favoriți.

Am venit aici să salveză Dinamo, dar echipa are multe probleme. E mai greu acum decât anul trecut. Atunci, jucătorii erau mai concentrați. Avem jucători buni, dar trebuie să dea chiar mai mult de 100%”, a spus Uhrin la conferința de presă.

Citește și Christian Irobiso, mesaj pentru suporterii dinamoviști: „Ar trebui să aibă încredere în noi

dusan uhrindinamo