VIDEO | Execuție cu public în Giulești: 4-1 pentru CFR Cluj! Daniel Bîrligea a realizat un hat-trick în 32 de minute

Articol de Gabriel Ion - Publicat sâmbătă, 06 aprilie 2024, ora 21:47,
Daniel Bîrligea
Daniel Bîrligea

Echipa CFR Cluj a învins Rapid, în deplasare, cu 4-1, în etapa a 3-a a play-off-ului Superligii.

Daniel Bîrligea a fost eroul celor de la CFR Cluj în victoria cu 4-1 din Giulești

Daniel Bîrligea a reuşit o dublă în primele opt minute ale întâlnirii şi CFR conducea deja cu 2-0. Atacantul a deschis scorul în minutul 4, cu capul, dintr-un corner al lui Deac, iar în minutul 8 a înscris după o ieşire greşită a lui Aioani.

Același jucător a reuşit hat-trick-ul în minutul 37, iar Cristian Manea a stabilit scorul pauzei la 4-0 pentru oaspeţi după o pasă a lui Otele, în minutul 45+1.

În partea secundă clujenii nu au mai forţat, iar gazdele au avut o bară în minutul 67, prin Albu. Albion Rrahmani a redus din diferenţă în minutul 81, ajungând la 15 goluri stagionale, şi CFR s-a impus cu 4-1, în primul meci după plecarea lui Adrian Mutu.

În clasament conduce FCSB (38 de puncte), urmată de CFR Cluj (31 de puncte), Universitatea Craiova (31 puncte) şi Rapid, cu 28 de puncte.

Rapid – CFR Cluj 1-4 (0-4)

Marcatori: Rrahmani (81) / Bîrligea (4, 8, 36), Manea (45+1)

Rapid: Aioani – Braun, Săpunaru, I. Cristea, Bădescu (46 – Borza) – Albu, Djokovic (46 – Oaidă), Papeau (46 – Petrila) – Funsho (63 – Krasniqi), Rrahmani, Burmaz (70 – Hasani). Antrenor: Cristiano Bergodi

CFR Cluj: Sava – Manea (79 – Aussi), Boben, Ilie, Abeid (86 – Camor6) – Muhar, Keita, Avounou (73 – El Kadouri) – Deac, Bîrligea (73 – Michael), Otele (86 – Serebe). Antrenor: Ovidiu Hoban

Au arbitrat: Radu Petrescu – George Neacşu, Daniel Mitruţi (rezervă: Ovidiu Robu)

Cartonaşe galbene: Oaidă (55) / Keita (35), Muhar (48), Boben (58)

daniel birligeasuperliga