VIDEO | Hagi Jr. a adus victoria lui Rangers cu un gol senzațional! Scoțienii sunt în delir: „Mulțumesc, prințule Ianis”
Rangers a câștigat aseară, scor 1-0, partida contra celor de la St. Johnstone, grație reușitei internaționalului român și menține astfel distanța din clasament fața de marea rivală, Celtic!
Formația de pe Ibrox a izbutit aseară o nouă victorie în campionatul Scoției, iar mijlocașul român în vârstă de 22 de ani, Ianis Hagi, s-a dovedit a fi providențial pentru echipa sa. Tânărul internațional a adus echipei sale succesul, după o reușită de senzație în minutul 52 al partidei.
Hagi Jr. s-a dovedit a fi din nou decisiv pentru trupa lui Steven Gerrard, iar fanii „albaștrilor” nu s-au ferit de cuvinte atunci când au vorbit despre internațional, după ultima partidă din campionat. ”Mulțumesc, prințule Ianis”, a scris un fan al celor de la Rangers într-o postare pe Twitter.
Nici presa internațională nu l-a „menajat” deloc pe Ianis Hagi, după prestația din meciul de aseară și l-au declarat omul meciului. ”Momentul său de magie a fost o scânteie strălucitoare și a adus victoria într-un meci altfel discret. Rangers a reușit să se desprindă prin momentul său de strălucire. A venit timpul lui!”, au scris cei de la BBC.
”Execuția de senzație a lui Ianis Hagi îi aduce pe cei de pe Ibrox mai aproape de titlu!”, au titrat și cei de la Glasgow Live.
Goal!!! ⚽️
Rangers 1-0 St. Johnstone
Ianis Hagi gets the opener.
??? pic.twitter.com/xvp56ob8AS— Rossco (@Rossco5055) February 3, 2021
Ianis Hagi a bifat în acest sezon pentru formația scoțiană nu mai puțin de 30 de meciuri, reușind să marcheze 5 goluri și să le ofere colegilor săi 11 pase decisive.
În urma rezultatului de aseară, Rangers a acumulat 75 de puncte în cele 27 de partide disputate în actualul sezon, în timp ce marea rivală, Celtic, ocupă locul secund cu 52 de puncte în 25 de meciuri.