VIDEO | Imagini incredibile de pe Camp Nou. Xavi, prezentat ca antrenor al Barcelonei în fața suporterilor

Articol de Vlad Ciotoran - Publicat luni, 08 noiembrie 2021, ora 16:34,
sursa foto: Profimedia Images
sursa foto: Profimedia Images

Xavi a fost prezentat oficial ca antrenor al Barcelonie, în cursul zilei de luni. Fostul mijlocaș a semnat contractul pe Camp Nou, sub privirile a peste 15 000 de fani. Înțelegerea este valabilă până în iunie 2024. 

Xavi a început să cânte, alături de președintele Joan Laporta, împreună cu fanii, unul dintre cele mai cunosute cântece ale galeriei.

Sunt extrem de fericit, vă mulțumesc, nu vreau să mă emoționez, dar sunt încântat. Vă mulțumesc vouă, clubului, fanilor. Așa cum am spus și atunci când am plecat, suntem cea mai bună echipă din lume, iar Barca are nevoie de exigență, nu se poate să facem egaluri sau să pierdem, aici trebuie să câștigăm. Vă mulțumesc din toată inima. Visca Barca și Visca Catalunia”, a fost mesajul lui Xavi.

 

A vorbit și președintele Laporta, care însă a preferat să se rezume doar la câteva cuvinte: „Vă spun doar că această zi va marca istoria clubului. Bun venit acasă, Xavi și familia. E o zi extrem de emoționantă!”

 

Citește și VIDEO | SĂ VINĂ XAVI! MECI NEBUN ÎN SPANIA! FC BARCELONA A AVUT 3-0 LA PAUZĂ. FINALUL, INTERZIS CARDIACILOR

barcelonarealitateaantrenorxavifotbal