VIDEO | Întâlnire de gradul zero între Dușan Uhrin Jr. și fanii lui Dinamo! Cehul, idol printre ”câini”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat duminică, 11 iulie 2021, ora 17:10,
Dusan Uhrin și DDB / Colaj Facebook PCH
Dusan Uhrin și DDB / Colaj Facebook PCH

Tehnicianul ceh în vârstă de 53 de ani a decis să nu mai continue la Dinamo, cu doar o săptămână înaintea startului noului sezon de Liga 1!

Dușan Uhrin Jr. a salvat echipa de la retrogradare în finalului sezon, grație rezultatelor nesperate obținute în ultimele etape din play-out. Acum, la puțină vreme după ce s-a întors în România și a anunțat că va conduce pentru moment antrenamentele „alb-roșilor”, cehul a decis să plece din „Groapă”.

Cu toate acestea, înainte de a părăsi clubul, Uhrin Jr. s-a întâlnit cu galeria lui Dinamo, care nu a rămas datoare față de acesta. Fanii l-au luat pe sus pe antrenor și l-au aplaudat minute în șir, în semn de recunoștință pentru faptul că a salvat echipa dintr-un moment foarte greu. La un moment dat, unii dintre suporterii prezenți la eveniment au strigat că tehnicianul trebuia să rămână. 

Tehnicianul ceh în vârstă de 53 de ani a decis să revină la Dinamo pentru a doua oară, în luna aprilie a acestui an, asta după ce a mai condus echipa în perioada august 2019 – martie 2020. Uhrin Jr. a izbutit să îi salveze de la retrogradare pe „câini”, însă problemele de ordin financiar l-au făcut pe acesta să se gândească serios dacă va mai continua și din sezonul următor pe banca tehnică.

Citește și GEST LĂUDABIL AL LUI DUȘAN UHRIN! FANII „CÂINILOR” ÎL VOR IUBI ȘI MAI MULT

dusan uhrindinamorealitatealiga 1