VIDEO | Jack Grealish, beat în centrul orașului. Englezul de 100 de milioane, ținut să nu cadă. Reacția uluitoare a lui Pep Guardiola

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat marți, 08 februarie 2022, ora 21:23,
Jack Grealish, sursa foto: captură video The Sun
Jack Grealish, sursa foto: captură video The Sun

Mai mulți componenți ai clubului de fotbal Manchester City, campioana din Premier League, au ieșit duminică seara într-un bar din centrul orașului englez.

Vedetele Kyle Walker, Ryad Mahrez și Jack Grealish, alături de câțiva membri ai staff-ului tehnic, au avut o ieșire la barul Alberts Schloss din centrul lui Manchester, notează ”The Sun”. Nimic surprinzător până aici, numai că cel mai mult s-a evidențiat Grealish.

Cunoscut pentru calitatea individiuală arătată pe teren, dar și prin escapadele din afara, fotbalistul de 26 de ani a fost surprins sub influența alcoolului, motiv pentru care i-a fost refuzat accesul în local, conform Daily Mail. Supărat, acesta s-a luat la bătaie cu câțiva bodyguarzi, dar a fost gonit.

În imaginile care au devenit rapid virale pe platformele de socializare, se poate vedea cum jucătorul de 100 de miloane de euro al celor de la Manchester City, îmbrăcat într-un hanorac alb,  se leagănă, are o privire tulbure, pierdută, și nu se poate deplasa singur, fără ajutor.

Pep Guardiola, antrenorul campioanei din Premier League, a reacționat și el când a fost chestionat cu privire la acest subiect.

„Sunt atât de supărat pentru că nu m-au invitat. Nu-mi place – sper că data viitoare mă vor invita și pe mine la cină. Videoclipul nu a arătat exact ce s-a întâmplat. Doar au luat cina împreună, nu erau beți, s-au distrat. Jucătorii cunosc riscul atunci când ies în oraș, dar vor fi amendați pentru că nu m-au invitat”, a fost reacția amuzantă a lui Guardiola.

CITEȘTE ȘI –>> VIDEO | L-au scos de la inimă! Gestul unui fotbalist cu care și-a îngrozit fanii. Decizia clubului său

Guardiolabeatmanchester cityvideogrealish