VIDEO | Messi, la PSG! Confirmarea inedită a lui Joan Laporta

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat duminică, 08 august 2021, ora 11:11,
Lionel Messi și Joan Laporta, sursa foto: Profimedia Images
Lionel Messi și Joan Laporta, sursa foto: Profimedia Images

După 17 ani fantastici, în care a scris istorie în tricoul primei echipe a celor de la FC Barcelona, Messi pleacă, iar ulitmele zvonuri o indică pe PSG drept următoarea destinație.

Joac Laporta a explicat că problemele financiare imense ale clubului, cauzate în primul rând de plafonul salarial ridicat, au dus la această situație disperată pentru fanii catalani. Rămas liber de contract la finalul lunii iunie, joi, pe 5 august, a venit confirmarea faptului că ”Puricele” nu va mai continua în Catalunia.

Zvonurile legate de viitoare echipă a lui Messi o indică pe vicecampioana Franței, acolo unde îl așteaptă Neymar, fostul coleg de la Barcelona, sau coechipierii de la națională, Di Maria și Paredes.

Anunțul a fost făcut de șeicul Mohammed bin Hamad bin Khalifa Al Thani, fratele emirului Qatarului. Acesta a scris pe Twitter că negocierile dintre cele două părți au fost finalizate.

Un alt indiciu al acestei mutări ar fi confirmarea pe care a adresat-o președintele Joan Laporta unui fan, cu care a făcut o poză, în timpul unei întâlniri cu Florentino Pérez și Andrea Agnelli, președinții celor de la Real Madrid și Juventus, dar și doi dintre fondatorii Superligii Europene, informează El Mundo Deportivo.

”Ar fi fost grozav dacă ar fi fost încă aici, dar nu a fost posibil. Am făcut tot ce am putut”, i-a spus Laporta suporterului, așa cum se poate auzi în videoclipul postat pe Twitter de impresarul din Qatar, Mohammed Saeed Alkaabi, care se află în legătură directă cu familia care conduce PSG.

Messi va susține astăzi o conferință de presă emoționantă, pentru a-și lua rămas bun de la FC Barcelona. În tricoul blau-grana, Messi a jucat în toate competiţiile 778 de meciuri, a înscris 672 de goluri şi a pasat decisiv de 288 de ori, record inegalabil în istoria clubului.

6 Baloane de Aur, 4 Ligi ale Campionilor și 10 campionate în Spania sunt doar o parte din zestrea de trofee pe care o lasă cel supranumit ”La Pulga” pe Camp Nou.

CITEȘTE ȘI –>> SPANIOLII AU PUBLICAT SALARIILE DE LA FC BARCELONA DUPĂ PLECAREA LUI MESSI

joan laportafc barcelonarealitateaPSGmeesicamp nou