VIDEO | Mircea Rednic dă totul pentru Dinamo: ,,Trebuia să-mi pun o proteză!” Avertisment pentru jucători

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat duminică, 12 decembrie 2021, ora 17:32,
Mircea Rednic
Mircea Rednic

Mircea Rednic, antrenorul lui Dinamo, a susţinut o conferinţă de presă înaintea jocului din Liga 1 pe care formaţia sa îl va disputa luni, în cadru etapei a 19-a, contra celor de la Chindia Târgovişte.

,,Puriu” le transmite jucătorilor că a venit vremea ca şi ei să mai plece de la echipă, nu doar antrenorul. Mircea Rednic şi-a amânat o operaţie pentru a veni la Dinamo în condiţiile foarte grele ale clubului din Ştefan cel Mare.

,,Mai sunt jucători care trebuie să înțeleagă că nu pleacă numai antrenorul în astfel de situații. Mai pleacă și ei, jucătorii. Eu când am venit, am fost foarte clar și deschis, am zis că nu am nimic cu nimeni.

Am venit într-o situație grea, nu mai câștigaseră de 7 meciuri, venisem și după umilința cu Steaua și am zis că le dau șanse tuturor până la finalul anului. Abia apoi voi lua o decizie.

Citește și FRF A FĂCUT ANUNŢUL! CÂND VA FI NUMIT NOUL SELECŢIONER AL ,,TRICOLORILOR”

Nici jucătorii care au venit în perioada mea nu sunt siguri de locul lor. Toți au clauze, așa că putem rezilia la iarnă, toți au acceptat. Când nu sunt rezultate e normal să mai fie aduși jucători. Cât despre mine, nu plec, pentru că am venit într-o situație grea.

Puteam să stau liniștit, aveam programată o operație la șold pentru a-mi pune o proteză. Dar, am renunțat. Am zis să vin și nu cedez așa repede, mai ales că unii jucători nu vor să accepte concurența și deciziile antrenorului. Așa că vor avea și ei de suferit.”, a declarat Mircea Rednic, în cadrul unei conferinţe de presă.

Citeşte şi MIRCEA REDNIC E SIGUR: „DEJA E ALES SELECȚIONERUL. N-O SĂ FIE UN ANTRENOR PE CARE NI-L DORIM!”

jucatoridinamomircea rednicliga 1