VIDEO | Mourinho, scos din minţi de VAR! „Daţi-ne fotbalul înapoi!”

Articol de Razvan Panaitescu - Publicat luni, 28 septembrie 2020, ora 14:36,
mourinho nervos

Jose Mourinho s-a supărat foc după 1-1 cu Newcastle. Tottenham a condus până în minutul 93, atunci când oaspeţii au primit penalty după intervenţia sistemului VAR.

Mourinho nu a mai aşteptat finalul meciului pe banca tehnică. A plecat direct la vestiare şi s-a declarat iritat de decizia arbitrului. Singurul şut pe poartă a oaspeţilor a venit din penalty-ul dictat de arbitru. Frustrarea lui Mourinho a fost cu atât mai mare cu cât faza a urmat după o lovitură liberă dictată greşit în favoarea oaspeţilor.

Mourinho a comentat furios la interviurile de la finalul partidei. „Ce pot să spun? Nu vreau să spun nimic. Dacă vreau să dau bani, vreau să îi dau pentru organizaţii caritabile, nu celor de la Federaţie!” – a declarat managerul lui Tottenham.

Nici măcar Steve Bruce, antrenorul lui Newcastle, nu s-a declarat de acord cu maniera în care se dictează penalty pentru henţurile involuntare în propriul careu. „Ar trebui să ne strângem şi să schimbăm această regulă, fiindcă ne distruge spectacolul. Astăzi am fost norocoşi, dar se poate întoarce uşor împotriva noastră, este un nonsens!”

Şi legendarul Gary Lineker, acum analist al postului BBC, a reacţionat vehement. „Ridicol. O regulă ridiculă exagerată de VAR. Ne puteţi da jocul înapoi, vă rugăm?” – a postat fostul atacant al Angliei.

În aceeaşi etapă, Mancester United a câştigat cu 3-2 pe terenul lui Brighton, după un penalty dictat tot cu intervenţia VAR, la câteva secunde după ce arbitrul fluierase finalul partidei!

Introdus în Premier League sezonul trecut, sistemul VAR este din ce în ce mai contestat în Anglia. Mulţi fani au ameninţat că nu îşi vor mai plăti abonamentele TV pentru companiile care deţin drepturile de transmisie Premier League dacă nu se va renunţa la arbitrajul video.

tottenhamarbitraj videonewcastlemourinhopremier leaguehentangliaVARlineker
Dennis MAN, Romania

FOTO | Ce ținută a ales Dennis Man, în vacanța din Palma de Mallorca

199550090_166184572066713_7367685644138800645_n

”Lupii” sună adunarea! 5 amicale programate pentru elevii lui Nae Constantin