VIDEO | Pasiunile surprizei plăcute a campioanei din 2021: „Merg cu tata de când eram mic”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat joi, 23 decembrie 2021, ora 21:37,
Sursă foto: Romanian Soccer
Sursă foto: Romanian Soccer

Claudiu Petrila a impresionat în acest sezon la CFR Cluj. Întors în Gruia după un împrumut la Sepsi, mijlocașul a fost folosit tot mai des de Dan Petrescu. 

Iar evoluțiile sale au smuls aplauze din partea susținătorilor fideli ai clujenilor. În prima parte a stagiunii, Petrila a marcat 4 goluri și a dat trei pase decisive în cele 14 meciuri în care antrenorul a mizat pe serviciile sale. Din nefericire pentru el, o accidentare l-a scos din circuit pe final de an însă puștiul de doar 21 de ani are ambiții mari pentru 2022.

”Cred că a fost un an perfect, având în vedere că am marcat multe goluri, am jucat în multe meciuri. Am făcut-o bine, dar acum, pe final, a apărut această accidentare și m-a scos puțin din ritm. Per total, a fost un an foarte bun pentru mine, pe plan profesional. Dupa un an greu a venit si vacanta pe care o așteptam cu toții.

Voi merge acasa voi petrece mult timp cu familia pentru că avem de recuperat. Când eram mic mergeam la colindat, dar nu așa mult pentru că ma plictiseam foarte repede. De la Moș Crăciun îmi doresc în primul rând sănătate, asta cred că e cel mai important și un an la fel de bun sau chiar mai bun decât 2021. Aș vrea să iau un  nou titlu cu CFR și dacă se poate un transfer afară”, a fost sincer Claudiu Petrila, pentru CFR Tv.  

CITEȘTE ȘI –>> FOTO | Se iubesc nebunește de câteva luni, iar acum au plecat într-o vacanță exotică! Imaginile surprinse cu cei doi

Acesta a dezvăluit și care este pasiunea la care nu renunță atunci când este departe de terenul de fotbal.

„Păi când am timp liber merg la pescuit cu tatăl meu și cu unchiul. Am crescut cu asta, mergeam cu tati de când eram mic, ne suiam împreună la 6 dimineață pe bicicletă, iar de atunci încă îmi place să pescuiesc. Cea mai mare captură personală este de 2 kilograme. Când sunt acasă și e timp frumos ne place să mergem. Când sunt în Cluj aici ies cu prietenii și la cumpărături. Îmi place să îmi cumpăr haine și încălțăminte”, a încheiat jucătorul campioanei României. 

CITEȘTE ȘI –>> „Cred că nu îl mai vedem pe nicăieri!”. Dumitru Dragomir anunță ieșirea din peisaj a unui conducător de succes

planuripetrilacfr clujpasiuni