Echipa FC Petrolul s-a impus, pe teren propriu, în fața lui FC Hermannstadt, cu 2-0, și visează la calificarea în play-off.
Irobiso, primul jucător din Superligă eliminat de 3 ori în acest sezon
De partea cealaltă, FC Fermannstadt rămâne fără victorie în 2023 într-un meci oficial. Echipa antrenată de Marius Măldărășanu a pierdut cu FCSB (0-1) și Universitatea Craiova (0-2) și a remizat cu FC Argeș (1-1).
Petrolul Ploiești, condusă pentru prima dată de pe bancă de Florin Pârvu, a controlat încă din start meciul cu echipa sibiană și a deschis scorul în minutul 15 prin Jair, care a șutat pe jos din afara careului, lângă bară.
S-a făcut 2-0 în minutul 45, când Irobiso a marcat cu capul, din câțiva metri, după un corner executat de Constantin Budescu.
https://www.youtube.com/watch?v=_aq7kYbrjZc
Același Irobiso și-a lăsat echipa în inferioritate numerică în minutul 56, după ce a primit al doilea cartonaș galben. Este pentru a treia oară în acest sezon când atacantul nigerian este trimis mai devreme la cabine.
El a mai fost eliminat în Etapa a 11-a, cu Farul, tot după două cartonașe galbene, iar în runda 17-a, a primit direct roșu cu UTA. Toate cartonașele roșii le-a primit când Petrolul a jucat pe teren propriu.
În urma acestui rezultat, Petrolul este pe locul 7, cu 33p, la unul singur de Sepsi, care ar putea câștiga la „masa verde” meciul cu FC U Craiova 1948. FC Hermannstadt, în schimb, rămâne pe 13, cu 25p, echipa sibiană fiind sancționată cu deducerea a 9 puncte din cauza unor restanțe financiare.
În plus, după această etapă, Farul și CFR Cluj și-au asigurat, matematic, prezența în play-off. Formația din Constanța are 52p, iar cea din Gruia 50p, și nu mai pot fi ajunse de Petrolul, deoarece mai sunt puse în joc 15 p.