VIDEO | Prima reacție a Simonei Halep după calificarea în semifinale la Wimbledon! Cine o consideră mai bună decât în 2019

Jucătoarea română de tenis Simona Halep (18 WTA, cs 16) a recunoscut că este dominată de emoții după ce s-a calificat în semifinale la Wimbledon.
„Sunt dominată de emoții”, a spus Simona Halep după victoria din sferturi la Wimbledon
Dubla câștigătoare de turnee de Mare Șlem a învins-o în sferturi pe americanca Amanda Anisimova (25 WTA, cs 20) cu 6-2, 6-4. „Mulțumesc, mă bucur că sunt din nou în semifinală. Sunt dominată de emoții, înseamnă enorm pentru mine să ajung iar aici.
Silky smooth touch from @Simona_Halep 😎#Wimbledon | #CentreCourt100 pic.twitter.com/gG1pKw4Puz
— Wimbledon (@Wimbledon) July 6, 2022
Am avut o adversară dificilă azi, a plesnit mingea spre final și nu am știut ce e de făcut în acele momente, dar am avut încredere în mine, mi-am spus că trebuie să am încredere în mine și să fiu tare pe picioare.
Am crezut până la final că pot câștiga. La 0-40 am avut mare nevoie de serviciul meu. M-am gândit că dacă pun prima minge în teren va fi mai ușor, al doilea a fost mai lent, dar a funcționat astăzi.
Până la urmă totul e bine când se termină cu bine. Da, în mod cert joc cel mai bun tenis al meu, am avut probleme mari anul trecut, acum doar încerc să-mi construiesc încrederea din nou.
Tenisul e aici, așa că încrederea mea poate doar să crească. Stau bine la acest capitol. Publicul îmi dă o mulțime de energie, multă susținere, așa că vă mulțumesc tuturor!”, a spus Simona Halep la finalul meciului de pe central.
Simona Halep și-a recăpătat locul în prim plan, a scris L’Equipe
Evoluția româncei în sferturi i-a surprins plăcut pe specialiștii din întreaga lume. „Simona Halep a făcut un pas uriaș spre câștigarea unui nou titlu de Grand Slam, după ce i-a predat o lecție de tenis americancei Amanda Anisimova pe terenul central de la Wimbledon.
Anisimova este o stea în ascensiune în tenisul feminin și are meritul că i-a pus probleme Simonei când a revenit de la 1-5 la 4-5 în setul doi. Românca și-a arătat clasa și după ce a salvat 3 mingi de break consecutive a închis setul cu 6-4”, au scris englezii de la Daily Mail.
„La trei ani de la titlul de la Wimbledon, Simona Halep revine în semifinalele turneului. Simona continuă să treacă prin unt în acest turneu. Este aproape irezistibilă.
Provocarea propusă de Amanda Anisimova, miercuri, în sferturile de finală a fost cu mult sub ceea ce era necesar pentru a pune în pericol jucătoarea din România.
Campioană la Londra în 2019, Simona nu mai pusese piciorul la Wimbledon din cauza Covid-ului și a unei accidentări, dar revenirea sa este zdrobitoare și este în semifinale.
Fidelă tiparelor ei de joc, românca și-a împins adversara la greșeală. Anisimova a avut câteva atacuri fulger, dar au fost prea des urmate de erori neforțate. Insurmontabilă, Halep s-a trezit cu primul set în buzunar după numai jumătate de oră.
Setul doi a semănat ciudat cu primul. A fost un lung calvar pentru jucătoarea de 20 de ani, conștientă că a ratat această întâlnire. Ea și-a șters chiar și câteva lacrimi într-una dintre pauze.
Fosta câștigătoare de la Roland-Garros, bântuită de accidentări și îndoieli de multe luni, și-a recăpătat locul în prim plan, iar nivelul de încredere este foarte ridicat”, au notat francezii de la L’Equipe.
Simona Halep este o jucătoare mai bună decât în 2019
Și experții Eurusport au lăudat-o pe româncă. „Anisimova probabil s-a gândit că a pierdut meciul și a dat drumul la brațe, așa cum a făcut Van De Zandschulp în meciul cu Nadal. Dacă ar fi fost 5-3, ar fi stat altfel lucrurile, dar Simona a avut 5-1.
Halep a jucat bine, iar Amanda a jucat cu dubii și e bine pentru Simona că a avut un final mai greu de meci.
‘Am avut nevoie de picioarele mele astăzi’, a spus Simona, iar faptul că s-a lovit pe picior spre finalul meciului îmi spune că a fost tensionată. E foarte inteligentă, are multă experiență și a făcut față emoțiilor. Picioarele sunt principala armă atunci când ai emoții.
În astfel de momente trebuie să faci față emoțiilor negative. Dacă Anisimova ar fi pus mai multă presiune pe Simona, poate că pentru ea n-ar fi fost la fel de ușor să închidă meciul.
Halep simte mai bine aceste momente și de-aceea a reușit să termine meciul în două seturi. Simona a jucat mai bine astăzi. Amanda a făcut un turneu bun, dar Simona arată foarte bine”, a spus Alex Corretja.
Și Mats Wilander a fost încântat de evoluția Simonei Halep din ultimul an. „E o jucătoare mai bună decât în 2019, e o jucătoare completă, servește mai bine, vine mai des în față, ia mingile mai devreme și le forțează pe adversare să greșească mai mult”, a spus el.
Pentru Simona Halep este a șasea semifinală în 2022. A câștigat la Melboure Summer Set (unde avea să-și adjudece trofeul), a pierdut trei, la Dubai, Indian Wells și Birmingham (fiind învinsă de Jelena Ostapenko, Iga Swiatek și Beatriz Haddad Maia), iar la Bad Homburg a declarat forfait înaintea meciului cu Bianca Vanessa Andreescu.