VIDEO | Remiză în derby-ul Mexic-SUA din zona CONCACAF! Verdict amânat în privința primei calificate la Mondial

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat sâmbătă, 26 martie 2022, ora 00:16,
Sursă foto: Gary Coronado / Los Angeles Times/Profimedia
Sursă foto: Gary Coronado / Los Angeles Times/Profimedia

Cele două mari rivale s-au duelat în antepenultima rundă a preliminarilor la finalul cărora primele 3 clasate obțin calificarea directă la Mondial, iar ocupanta poziției a 4-a merge la barajul intercontinental cu reprezentanta Oceaniei. 

La egalitate de puncte înaintea confruntării de pe mitica arenă Azteca, cele mai tari selecționate ale continentului nord-american s-au reîntâlnit după ce în noiembrie SUA a câștigat cu 2-0 prima partidă directă a actualei campanii. Chiar dacă au avut o posesie superioară, 63 % din timp mingea fiind în controlul gazdelor mexicane, superioritatea acestora nu s-a văzut și pe tabela de marcaj. Mai mult, echipa lui Gerardo Martino a avut doar 2 șuturi pe poartă în cele 90 de minute, față de 4 ale adversarilor. Echilbrul a fost în privința avertismentelor, câte 3 acordate pentru fiecare tabără. După această remiză, Mexicul și SUA sunt la egalitate pe pozițiile 2 și 3, cu câte 22 de puncte acumulate, trei mai puține decât liderul Canada.

CITEȘTE ȘI –>> Antrenor al naționalei Ucrainei a fost bătut și ”răpit” de militari ruşi. Firul evenimentelor

Selecționata Frunzei de Arțar a amânat antamarea biletelor pentru Mondial după ce a pierdut primul meci în preliminarii, în Costa Rica. În 10 din minutul 34, în urma eliminării lui Kaye, canadienii au fost învinși cu 1-0 după golul reușit de Borges în prelungirile primei reprize. Cu acest succes, costaricanii au ajuns pe poziția 4-a devansând Panama, care s-a împiedicat acasă de Honduras. Iată cum arată clasamentul grupei înaintea ultimelor două runde, programate dumincă și miercuri:

 

CITEȘTE ȘI –>> VIDEO | O singură necunoscută a mai rămas în America de Sud! Tabloul echipelor direct calificate a fost completat

 

CONCACAFsuaCM 2022mexicpreliminarii