VIDEO | Sacrificiile lui Vlad Stancu pentru a face performanță: „Trezitul dimineață este foarte dificil! Dulciurile – doar cu măsură”

Vlad Stancu
Vlad Stancu a fost al doilea cel mai medaliat român la CE de inot pentru juniori de la Otopeni. El a câștigat 2 medalii de aur și 2 de argint.
Vlad Stancu nu se gândea că va ajunge la o astfel de performanță
Vlad Stancu și toți ceilalți sportivi din delegația României care a participat la CE de înot pentru juniori (5-10 iulie) au stat în umbra lui David Popovici. El venea la Otopeni din postura de dublu campion mondial de seniori, deși împlinește 18 ani pe 15 septembrie.
Dar, când li s-a ivit ocazia, au ieșit în luminile proiectoarelor. La CE de la Otopeni, Stancu a luat aurul la 1.500 de metri și în proba de ștafetă 4x100 de metri. Totodată, a obținut două medalii de argint în probele de 400 și 800 de metri.
„M-am apucat la vârsta de 6-7 ani. Părinții m-au trimis pentru că eram foarte activ acasă și voiau să practic un sport. Nu mă gândeam că voi ajunge la o astfel de performanță.
Ca să ajungi la un asemenea nivel trebuie să faci multe sacrificii. Trezitul de dimineață, mai ales pentru un copil de 12-13 ani, este foarte dificil. Mă trezesc la 5 dimineața. Pot spune și că jucatul pe afară cu copiii a fost exclus total.
M-am dedicat doar antrenamentelor, refacerii, școlii și dietei. Am un program mai echilibrat față de cum îl aveam. Acum facem totul mai calculat și mai strict. Am voie dulciuri cu măsură și dulciuri bune”, a declarat sportivul la Digi FM.
Vlad Stancu este prieten cu David Popovici și se înțeleg bine
Vlad Stancu a vorbit și despre relația sa cu David Popovici. „Noi suntem prieteni, ne înțelegem foarte bine, ne-am susținut, ne-am felicitat. Este o atmosferă foarte plăcută între noi.

Rivalitatea se află doar în curse, înafara bazinului și la antrenamente nu este această rivalitate. Am primit mai multă atenție, în acest sport, și datorită rezultatelor lui David și putem spune că suntem foarte fericiți”, recunoaște sportivul.
Rezultatele lui Vlad Stancu au surprins-o până și pe antrenoarea lui
Antrenoarea sportivului, Iulia Becheru, recunoaște că și ea a fost surprinsă de rezultatele obținute de sportiv la CE de la otopeni.
„Vlad este foarte docil și muncitor. Nu se supără de câte ori trebuie să înoate mai mult decât colegii lui. El, de multe ori, stă mai mult în apă decât colegii lui, având în vedere probele pe care le înoată.
Rezultatele lui David erau așteptate pentru că el este campion mondial de seniori și venind la Campionatul European de Juniori nu avea cine să îi creeze niciun fel de problemă.
Vlad a fost surpriza. Se așteptau rezultate bune inclusiv de la el, dar nu atât de bune. Anul trecut, la Campionatul European de juniori, Vlad a ajuns în 3 finale și cumva se aștepta același rezultat”, a spus Becheru.
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News




























