VIDEO | Tătărușanu, gafă de zile mari în meciul cu Fiorentina! Seară nefastă pentru portarul român

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat duminică, 21 noiembrie 2021, ora 00:17,
Ciprian Tătărușanu
Ciprian Tătărușanu

AC Milan a evoluat în această rundă pe Artemio Franchi, însă prestația elevilor lui Stefano Pioli a fost una cu mult sub așteptări!

Rossonerii au fost conduși la un moment dat cu scorul de 3-0 pe terenul Fiorentinei. Cu Ciprian Tătărușanu titularizat între buturi, AC Milan a fost protagoniste unei seri de uitat, iar goalkeeper-ul român a greșit și el impardonabil la primul gol al adversarilor.

Concret, în minutul 15 al partidei, la scorul de 0-0, Tătărușanu a încercat să rețină mingea în aer, în propriul careu, după o centrare din flancul drept ce nu anunța niciun pericol. Cu toate acestea însă, românul a scăpat mingea din mâini, iar mijlocașul viola Alfred Duncan a profitat de gafa goalkeeper-ului, reușind să deschidă scorul.

Citește și TĂTĂRUȘANU, EXEMPLU LA AC MILAN! ITALIENII AU PUBLICAT UN ARTICOL DEDICAT PORTARULUI ROMÂN

Tătărușanuac milanfiorentinarealitateaserie a