Cristiano Ronaldo a marcat în deplasarea de la Villarreal și a ajuns la 799 de goluri în cariera de jucător profesionist. În Champions League, portughezul are 140 de reușite.
Cu golul care a deschis drumul spre victorie pentru Manchester United, Ronaldo a bifat o performanță unică pentru echipele din Anglia. Niciun jucător nu reușise să marcheze în primele cinci meciuri ale campaniei din Champions League pentru o reprezentantă a Albionului.
"Ronaldo când are ocazia, nu ratează. Încă un gol pentru palmaresul lui" - Michael Carrick, manager interimar Manchester United
"Marchează în Champions, în campionat, peste tot. Nu greșește când primește mingea. A avut o ocazie și a profitat - ăsta este Cristiano. Poate părea că nu e conectat la meci și dintr-o dată, îți aduce victoria" - David de Gea, Manchester United
Și celălalt portughez al lui United a reușit un record similar: Bruno Fernandes a reușit cel puțin un assist în fiecare din cele cinci meciuri disputate până acum în faza grupelor.
https://twitter.com/i/status/1463442610115076097
Cristiano Ronaldo a fost desemnat omul meciului de la Villarreal. După victoria cu 2-0, Manchester United a bifat calificarea în optimile de finală înaintea ultimului meci din grupe, cu Young Boys.
Rezultatele serii de marți în UEFA Champions League